În Nicolae Bălcescu, trei drumuri intră în proces de modernizare

În perioada următoare, în Nicolae Bălcescu, vor începe lucrările de modernizare a trei străzi – Valea Hotăreasa, la Bazinul de apă, în Rotărești și strada Petuniilor. Acesta proiect face parte dintr-unul amplu program de reabiulitare și modernizare a infrastructurii stradale din localitate.
Pe AfM se lucrează la iluminatul public modern, cu leduri și telegestiune. Și în același timp primăria intenționează să amenajeze un parc fotovoltaic.
”Avem în vedere în noul PUG mai multe modificări. În primul rând trecere în intravilan a mai multoir terenuri. Crește numărul tranzacțiilor de terenuri pentru casa. Comuna este direct interesantă pentru orășenii. În zona celor două drumuri județene care tranzitează comuna sunt foarte multe terenuri care pot fi introduse în intravilan și unde se află utilități. Chiar vor urma și rețelele de gaze”, spune primarul Landor Moșteanu.
Comuna Nicolae Bălcescu este din ce în mai atractivă pentru rezidenți dar și pentru evenimente modene. Deja comunitatea motocicliștilor au anunțat că anul viitor în această comună vor avea evenimentele Ride și Rise the Vibe, având în vedere frumusețea zonei, a locațiilor pentru acest sport.
” Și nu în ultimul rând agro-turismul. Avem aici Memorialul Bâlcescu, avem satul medieval Gâltofani, avem lăcașe de cult seculare, avem frumoasa panoramă a Topologului, deci stăm foarte bine zic eu pentru a stimula turismul în zonă. Deja pensiunile de aici sunt mereu pline, au diferite programe de team building, ocazie cu care cei vin aici descoperă frunsețea comunei noastre”, mai adaugă Moșteanu.
Este localitatea care întinde Valea Topologului pe mai bine de 15 km, așezată superb, într-o zonă plină de istorie, care pleacă din timpurile pașoptiste. Azi o localitate care speră într-un viitor economic bun.
Cu aproape 1,3 milioane lei venituri proprii =, populație de 3.200 de locuitori, administrația Moșteanu spune că strategia comunei se bazează pe axele ”rezidenția, turism și mică industrie”, toate cele trei aspecte fiind de luat în seamă și se bazează pe potențialul zonei.