În Mihăești, prin CNI se vor asfalta ultimele drumuri de pământ

Aflată pe locul 7 din punct de vedere economic între cele 89 de localități vâlcene, cu venituri în 2020 de peste 30 de miliarde de lei din surse proprii, comuna Mihăești este una care crește demografic anual, cu cel puțin 100 de noi locuitori.

Cu aceste cifre ocupă locul doi între comune, după Budești, având o uriașă resursă industrială, nu mai puțin de 180 de agenți economici își desfășoară activitatea aici, urmând ca în acest an, alte trei mari companii vor investi în Mihăești.

De altfel numărul de locuințe noi este de câteva sute pe an, fie reabilitări de case vechi, fie noi locații, cei mai mulți locuitori fiind din Râmnicu Vâlcea, peste 1000 de râmniceni mutându-se la Mihăești. Dar sunt și locuitori din Dolj, Olt, București care au locuințe în Mihăești.

Utilitățile, apropierea de Râmnicu Vâlcea, dispunerea comunei în zona subcarpatică, într-un relief armonios, localitatea pe cei 11 km lungime tivuind dealurile de mijloc, în valea generoasă a Govorei, sunt criterii care au determinat această migrație a orășenilor, având cea mai mare creștere demografică din toate cele 89 de localități vâlcene.

Vestea bună pe care au primit-o autoritățile este aceea că prin Compania Națională de Investiții, se vor asfalta ultimii 10 kilometri de drumuri, artere prevăzute cu rigole. După care primăria va demara investiția în trotuare, la început pe principalele artere de circulație.

Tot în acest an, CNAIR va amenaja și un sens modern giratioriu la intersceția de la Plute, cu DN 67. Un sens giratoriu foarte necesar pentru cetățenii care locuiesc în Mihăești și care merg sau vin dinspre Râmnicu Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *