În Mihăeşti, la punctul Plute va fi amenajat un sens giratoriu

În comuna Mihăeşti urmează a fi amenajat un sens giratoriu în punctul “Plute”, la intersecţia DN67 cu cele două drumuri cel care ajunge în centrul localităţii şi cel care ajunge în cartierul Colonie Nuci din Râmnicu Vâlcea.

“Nu credeam că atât de mult durează avizele pentru o lucrare extrem de importantă şi care a provocat zeci de accidente în ultimii ani. Va fi unul dintre cele mai importante sensuri giratorii din comuna Mihăești care va asigura o fluență în trafic atât pentru cei care urmează să intre în localitate cât și pentru cei care vor să meargă spre Râmnicu Vâlcea sau spre Horezu. În momentul de față ne gândim cum să amenajăm această intersecție, probabil că va fi un monument sau o lucrare totemică astfel încât să fie menționat pentru cei care vin în comuna Mihăești să știe că intră într-una din cele mai importante localități din județul Vâlcea”, a precizat primarul Constantin Bârzăgeanu

De altfel comuna Mihăești este cea mai mare localitate rurală din județul Vâlcea cu număr de aproximativ 10.000 de locuitori și cu o forță industrială care contribuie la PIB-ul localității în mod consistent.

Printre printre lucrările care ar mai putea fi menționate intră o dorință mai veche a primarului de a delimita cu un drapel de 18 m înălțime limitele teritoriale sau vecinătățile pe care localitatea le are cu orașele din din jur. Până în prezent a fost au fost montate două drapele uriașe unul la granița cu Râmnicu Vâlcea și celălalt la granița cu orașul Băile Govora.

În comuna Mihăești majoritatea străzilor au fost recent reabilitate primăria pregătește ultimele proiecte astfel încât și acele capete de străzi unde au apărut noi construcții noi, şi anume case ale celor care s-au mutat aici, să fie în viitorul apropiat asfaltate. Şi nu în ultimul rând una din cele mai importante construcții publice vorbind despre dispensarul uman, un mini spital în în realitate deja este în fază avansată de construcție aici urmând a funcționa cel puțin șase cabinete medicale primăria gândind pe viitor chiar în afara cabinetelor medicilor de familie să funcționeze și cabinete de medicină pe care le întâlnim de regulă în Spitalul Județean.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *