În Lungeşti, familia Dogaru se străduieşte să păstreze o comoară unică, „aurul roşu”

Familia Dogaru este singura din Lungești care se luptă să păstreze tradiția olăritului din această zonă, cunoscută încă din antichitate și care până în 1989 număra nu mai puțin de 100 de meșteri olari.
„Când spui olărit la Vâlcea te referi la trei mari centre de ceramică — Horezu, Vlădești și Lungești. Din păcate, dacă în Horezu s-a reușit cu bine menținerea acestei tradiții vechi de peste două mii de ani, la Vlădești și la Lungești această artă este din ce în ce mai rară și dacă nu se va face nimic, sunt șanse ca aceasta să rămână o aminitre”, spune primarul din Lungești, Tiberiu Costea.
De altfel, singura familie care se luptă pentru a duce mai departe zestrea trecutului la Lungești este familia meșterului olar Dogaru, unde soții Mihai și Iulia au investit, după cum spun, „o avere în atelierul casei”.
„Nu știu câtă lume cunoaște faptul că lutul de Lungești este cel mai rezistent la ardere. Spre deosebire de lutul de Horezu, acesta rezistă la temperaturi de peste 1000 de grade. O oală de sarmale făcută din lut de Lungești ține mai mult decât în altă parte. Nu avem plumb. Este mai mult plăcere decât afacere, dar este o muncă de dimineața până seara și un proces extrem de complex, de la alesul pământului, până la modelare, coacere sau colorarea acestuia”, spune meșterul Dogaru.
Familia Dogaru lucrează mai mult pentru comenzi și s-ar bucura dacă elevii de la școală ar dori să învețe aceste taine.
„Ne-am dori ca cei din Lungești să dorească, să iubească acest meșteșug, să iubească pământul care se modelează. Dar azi lumea nu mai iubește munca. Până în 1989, fără să greșesc, peste 100 de familii lucram în olărit. Ceramica de Lungești câștiga toate premiile puse în joc, era altceva, eu eram copil și numai pe lângă atelierele de ceramică am copilărit. Eu și soțul meu. Soțul meu a învățat această taină de la tatăl său care și el a învățat de la tatăl său, este o moștenire de aur”, spune Iulia Dogaru.
Din păcate, mai spune femeia, copiii de azi „se uită cu plăcere la roata de lut, dar apoi se întorc la tabletă și iphone”.
Familia Dogaru a participat zilele trecute la Iași la un târg de ceramică de unde s-au întors cu premii, „ca de fiecare dată”.
Autoritățile încearcă să reînvie această tradiție, a „lutului roșu de Lungești”.
„Vom face lângă școală un atelier de olărit, vom încerca să explicăm oamenilor și în special copiilor că zestrea noastră culturală este olăritul. Că de pe vremea dacilor, la Lungești pământul era modelat, că atunci când învârt roata olarului au în mână o istorie de peste două mii de ani. Vom face imposibilul pentru ca această tradiție să nu moară. Mă uit că ia românească a redevenit cel mai iubit obiect vestimentar și asta îmi dă sperante, că tradițiile pe care cândva le-am aruncat la coș, le redescoperim. Așa cum a început să se coase ie și borangic, așa cu siguranță va începe învârtitul roții olarului”, a completat primarul din Lungești.
Județul Vâlcea este cunoscut ca fiind cel mai important păstrător al tradiției olăritului, având trei centre de ceramică — Horezu, Vlădeștiul cu ceramica albă și Lungeștiul cu ceramica roșie.