În Lăpusata au revevenit acasă „norvegienii” iar alţi locuitori au plecat la muncă în Germania

„Părerea mea este că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Nu i-a trimis nici Iohannis, nici Orban, nu i-a chemat nici Merkel. Sunt oamenii care merg de ani buni, în timpul sezonului în agricultură în Germania. Eu am vorbit cu ei, le-am zis, că e pandemie, dacă s-au gândit bine. Oamenii mi-au răspuns. „Şi ce să facem dom’ primar? Să stăm aici şi să murim de foame. Avem copii care au nevoie de una alta. Dacă am găsi aici, în agricultură salarii decente, am mai pleca?2 Nu ai ce să le spui. Acesta este adevărul, omul nu pleacă de bine, mai ales în condiţiile astea. Au fost contactaţi de angajatori, le-a fost pus totul la dispoziţie, foarte bine, oamenii merg la muncă, nu la distracţie”, spune primarul Nicolae Joiţa.
Asta în timp ce în localitate au revenit o parte din „norvegieni”, mai exact, locuitori care lucrează în industria pescuitului din Norvegia. Potrivit lui Joiţa au venit o bună parte dintre aceştia, mai urmează un val.
„Am avut în total peste 50 de locuitori în izolare. Au început să iasă, nu au făcut probleme, noi i-am ajutat cum ma putuit, Evident au plătit toate serviciile solicitate. La bătrâni, însă unde am putut noi face gesturi de omenie, nimeni nu a dat înapoi. Avem 5 familii care nu au niciun sprijin, decât pe noi. Alimente, medicamente, schimbat o butelie, lucururi uzuale, la 2-3 zile mergem pe la ei”, a adăugat edilul
Slujba de Paşte va fi difuzată pe internet, precum a fost şi cea de Florii, mai mulţi cetăţeni au realizat dispozitive care să poată transmite live din biserică pentru enoriaşi, liturughiile.
„În concluzie, situaţia este sub control şi facem tot ce ne stă cu putinţă, ca aici, la Lăpuşata să nu avem de -a face cu vreo problemă. Avem o colaborare foarte bună cu medicul de familie şi Sectia 8 de poliţie dar şi cu preoţii din sat”, a conchis Joiţa.
AP