În Horezu va fi amenajat un nou bulevard cu 4 benzi

Cu un parc industrial în execuţie, un aerodrom, o staţiune la Vârful Romani, cu 2 obiective UNESCO, oraşul Horezu, capitala Depresiunii cu acelaşi nume, face paşi uriaşi spre a deveni al treilea municipiu al judeţului Vâlcea.

„Suntem pol regional al Vâlcii de Vest, centru educaţional, atât preuniversitar cât şi universitar, aici funcţionează cel de-al treilea spital din judeţ, ceramica şi Mănăstirea Hurezi sunt UNESCO, se lucrează la aerodrom, avem una din cele mai frumoase staţiuni montane, la cota 1.600, obiectiv de interes naţional la nivel de infrastructură. Parcul Industrial se dezvoltă, ne mândrim cu un centru istoric brâncovenesc. Avem atâtea atuu-uri de a pune Vâlcea pe hartă, prin faptul că Horezu poate deveni un pol urbanistic naţional”, spune primarul Nicolae Sărdărescu.

Şi are aşadar toate motivele pentru ca, Horezu, capitala Vâlcii de Vest să devină pol municipal.

Primăria Horezu va investi în amenajarea unui nou bulevard, este vorba de strada Mircea cel Bătrân, care va avea 4 benzi de circulaţie, o investiţie în valoare de 2,104,264.20 lei.

Totodată administraţia Sărdărescu are în program noi investiţii la Colegiul Constantin Brâncoveanu care constau în reabilitare, modernizare şi dotare corp B Corp C plus sala de sport, în valoare de 7,308,383.00 lei.

În Horezu se va construi o nouă creşă dar se va moderniza şi Grădiniţa Nr 1 cu program prelungit cu 10 săli de grupă.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *