În Grecia, un PDL mai corupt a fost înlocuit cu un USL mai populist

Grecia semănă mult cu România la nivel politic şi mental, numai că este mai acana, adică un pic dezaxată faţă de axa Bucureştiului spre stânga. Ca să înţelegem viaţa politică şi societatea greacă vom aplica aici o matematică simplistă. În sensul că vom menţine ecuaţia de bază sau modelul România iar asupra Greciei vom aplica un factor comun la fiecare termen, dar unul cu minus.

De exemplu, România ultimilor ani a înlocuit un PDL corupt cu un USL populist. Ce a făcut Grecia? A înlocuit un PDL mai corupt cu un USL mai populist. Factorul comun a fost acel „mai”, în sensul devierii ei mai spre stânga faţă de axa noastră. Deci clasa politică a Greciei anterioare Syrizei se asemănă cu mari mafioţi ai PDL care au guvernat România până în 2012. Numai că au fost mai corupţi decât ai noştri. Syriza a ajuns la putere ca şi USL-ul nostru pe un fond populist mai nuanţta decât minciunile useliste ale noastre.

Poporul grec este la fel ca al nostru, predispus deci fie să bată din palme la un mitocan ca Băsescu, fie apoi să-l diabolizeze şi să venereze un mesianic cum este Tsipras. Şi la greci ca şi la români, formaţiunea populistă a reliazat că nu merge să guvernezi cu năzdrăvăniile promise în campanie şi că trebuie să te supui normelor comunitare, fie pe parte economică, fie pe parte juridică.

Grecia astfel se află în ecuaţia clară că trebuie să recurgă la reforme usturătoare şi la o asanare a societăţii, la nivel de corupţie, risipă a banului comunitar şi public. O va face? Nu are încotro, până la urmă Grecia este cu spatele la zid, iar Tsipras trebuie să aleagă, fie îngroapă de tot Grecia, fie pierde popularitatea şi ulterior guvernarea.

Aici, România, totuşi beneficiază de nişte avantaje care ţin de acel „mai”. Suntem mai puţin corupţi decât grecii şi mai la vest decât ei. Dar oricum de USL s-a ales praful, de PDL la fel, ceea ce se va întâmpla cât de curând şi la greci. Syriza, forma extremă a USL-ului grec se va desfiinţa cel mai târziu în acest an, în cazul în care Grecia va juca totuşi pe harta Uniunii Europene.

Syriza poate rămâne doar dacă se va merge pe scenariul „Grexit” şi vechia Eladă va intra în conul de umbră al unor state despre care se aude cât mai puţin – Georgia, Armenia, Azerbaidjan, etc. Adică undeva la periferia extremă a Europei.

Mihai IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *