În Făurești încep lucrările la rețelele de apă și canalizare
În comuna Făurești încep lucrările la cele două rețele importante de utilități, rețeaua de apă și rețeau de canalizare.
”Astfel prin Anghel Saligny, am semnat un amplu proiect de finanțare a unei rețele de 14,7 km apă și a unei rețele de 8,3 km canalizare. Avem incluse în proeict și două puțuri forate, o stație nouă și un rezervor 300 mc. În proiect sunt prevăzute și branșamente la ambele rețele, până la limita de proprietate. Nu vom avea probleme așadar cu furnizarea apei, în perioadele de secetă”, spune primarul Marius Irimia.
Totodată, în Făurești va fi amanajat un parc fotovoltaic pe o suprafață de 1.500 mp care va asigura costurile publice cu energia electrică.
Prin Administrația Fondului de Mediu se va moderniza iluminatul public, un sistem cu leduri, cu telegestiune și se vor monta 200 de lămpi. Tot prin AfM, școala cu clasele I-IV va fi depusă pentru reabilitare energetic.
Școala gimnazială va fi dotată cu mobilier și echipamente IT prin PNRR. Și tot prin PNRR, în Făurești vor fi montante 6 stații electrice de încărcare cu 12 prize, de putere normală.
O altă investiție de câteva zeci de milioane de euro, privată a fost demarată la Făurești. Este vorba de cel mai modern sistem de irigații din România și este implementat de una din cele mai mari companii din industria agro-zootehnică din țara noastră.