În Depresiunea Horezu ar putea în următorii ani apărea peste 2000 de structuri de cazare

Peste 2.000 de unități de cazare, două microstațiuni montane, mai multe pârtii de schi sunt proiectele care vor genera venituri uriaşe în Depresiunea Horezu, având ca pol urban oraşul ceramicii – Horezu, târgul din vestul judeţului, care are un centru istoric care înnobilează oraşul.

Edilul din Horezu, Nicolae Sărdărescu spune că dezvoltarea stațiunii montante Vârful Romani, o staţiune pentru sporturi de iarnă şi nu numai,  situată la 1.600 de metri altitudine, va “atrage în siajul lor și celelalte localități aflate la baza Munților Căpățânii”.

“Pentru că un turist care vine să schieze aici la munte, cu siguranță în timpul unei vacanțe prelungite aici poate să viziteze cele peste 20 de lăcașe de cult de patrimoniu din zonă, să vadă tradițiile de Crăciun ale Olteniei de sub munte, să vadă Muzeul Trovanților, Muzeul Bălintescu, Cheile Bistriței, conacele boierești și multe alte obiective turistice din această zonă. Poate să admire centrul istoric al Horezului, să se cazeze în aceste unităţi hoteliere. De aceea trebuie gândit la comun proiecte de infrastructură, proiecte turistice, pentru că, de exemplu, amenajarea rețelei electrice sus la Vârful Romani nu este un beneficiu doar pentru Horezu, ci efectele economice se duc până la Oteșani sau Cernișoara, localități situate în această depresiune. Tot ce se investeşte la nivel de infrastructură, în drumurile care urcă la cotă, are implicaţii în toate localităţile din Depresiune”, spune Sărdărescu, primarul din Horezu.

Acesta a mai declarat că “este obligatorie cooperarea fără orgolii, fără culoare politică, pentru dezvoltarea acestui pol economic al județului, care ar duce la apariția a peste 2.000 de unități de cazare în Depresiunea Horezu, sporind șansele ca depresiunea să devină cea mai atractivă zonă turistică a României”.

Depresiunea Horezu, considerată de revistele de specialitate Destinație Turistică de Excelență, se află la poalele Munților Căpățânii și cuprinde localitățile — Horezu, Vaideeni, Slătioara, Cernișoara, Oteșani, Măldărești, Tomșani, Costești, Bărbătești, Pietrari, Stroești.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *