În Crețeni, în anul 2024 se va finaliza rețeaua de canalizare precum și 12 proiecte europene
Anul 2024 vine cu realizarea mai multor obiective de infrastructură, printre care menționăm rețeaua de canalizare, obiectiv finanțat prin Anghel Saligny. demarat în toamna anului 2023.
Mai trebuie spus faptul că localitatea Crețeni are cele mai multe proiecte aprobate prin PNRR. Opt contracte de finantare au fost semnate până în prezent, având o valoare de circa 1,5 milioane euro.
Consiliul local a votat demararea tuturor proiectelor, iar acum primarul Constantin Catrina va putea să le implementeze. Pe lângă acestea în Crețeni mai e în derulare pe Administrația Fondului de Mediu, proiectul pentru iluminat public.
”Dezvoltarea comunei Crețeni se poate face doar prin implementarea proiectelor cu fonduri europene. Avem si noi partea de cofinanțare, dar fără fondurile europene nu putem să modernizăm comuna. Printre acestea aș vrea să menționez modernizare iluminat public în comuna Creteni, în valoare de 1 milion lei (bani europeni nerambursabili), reabilitările energetice la școala gimnazială, primărie, centrul pentru copii, se vor monta și 31 de camere de supraveghere video, dintre care 4 cu citire de numere. dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a scolii generale Creteni în valoare de 348 mii lei, proiect dotare utilaje și echipamente serviciu public de apa și canalizare în valoare 30.000 euro. Toate plus multe altele vor avea implementarea în anul 2024”. spune primarul Catrina.