În Costești pe primele trei luni ale anului s-au cazat, oficial, peste 300 de turiști

Nu e un număr care reflectă realitatea, pentru că sunt foarte mulți turiști de tranzit care vin în zonă, chiar și pentru o zi, comuna Costești fiind una din cele mai frumoasă localități din România.

De altfel primăria lucrează la documentațiile pentru ca localitatea să fie declarată în mod oficial stațiune turistică de interes național, Costeștiul fiind una din destinațiile de top ale României. Acesta este unul din cele 10 sate europene din România, aflată ca patrimoniul în primele 20 de localități din România, în Vâlcea rivalizând cu stațiunea Călimănești la zestrea istorică, monahală, carstică.

”Faptul că față de anii anteriori se înregistrează o dinamică a turismului în Costești este deja un argument clar pentru a deveni oficial a zecea stațiune turistică a Vâlcii. Mai nou, Cheile Costeștiului a devenit o locație de drumeție pentru mulți turiști. Accesul fiind mult mai ușor din Drumul Olteniei de sub Munte, din Pietreni și vom vedea cum putem realiza cum vom închide inelul să legăm Pietreni de Bistrița”, spune primarul Toma Peștereanu.

La această oră se fac amenajări în toată comuna, parcurii, zone de agrement, se pregătește un teren de fotbal sintetic, localitatea se pregătește pentru un nou sezon estival, urmând ca în perioada următoare să se deschidă alte noi structuri de cazare.

Comuna Costești a încheiat anul turistic 2022 cu 1000 de turiști cazați și aproximativ 3000 de vizitatori, ceea ce o face candidat serios pentru a deveni stațiune turistică de nivel local, documentații care au fost deja depuse în acest sens la Ministerul Turismului.

Despre Costeşti se pot scrie manuscrise, adevărate liturghii de neam românesc, un patrimoniu cum rar poate fi găsit laolaltă în acelaşi loc precum este identificat aici între două râuri care înconjoară Muntele Stogu, Sfinxul Costeştilor.
De la Zănoagă şi până la trovanţii mistici se află o întindere de biserici, de peşteri, de chei, de livezi, de case de munte, de oameni, un arhipeleag de frumos care are două peceţi, meteora Arnotei lui Matei Basarab şi Academia Creştină a Bistriţei. Două bazilici ale timpului vechi care dau tonul unui frumos eclectic de simbol românesc.
Acesta este Costeştiul, o nouă monadă pe Drumul Mănăstirilor Olteniei de sub munte, o localitate care înconjoară piramida Stogului, singura comună care deţine moştenirea zeilor în mijloc, un munte mic, un Sfinx pus de Dumnezeu între apele Costeştiului şi Bistriţei. De jur împrejur sunt case de munte cu cerdac mare, cu păduri în curţi, cu izvoare minerale care ies din pântecul acestui munte.C
Costeştiul este Athosul României, prin diversitatea eclzeiastă pe care o cuprinde. La Costeşti am avut prima Academie din Ţara Românească Pelerinul urcă la Arnota, meteora Vâlcii, mănăstirea care atinge cu turlele paradisul, dar nu înainte de a vedea ultima cale de mocăniţă din sudul României. După ce îl salută pe Matei Basarab, coboară la schitul Păpuşa, apoi ia carte veche de la Mănăstirea Bistriţa. Şi nu uită să se închine la schitul Peri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *