În comuna Racovița se lucrează la căminele culturale, drumuri și terenul de sport

Apariția autostrăzii Pitești – Sibiu, va ridica, în următorii 10 ani, neașteptat de bine comuna Racovița, din punct de vedere economic și nu numai. Punctul de legătură al autostrăzii va fi la Cornet, zonă care va cunoaște un potențial turistic extraordinar. Primarița comunei Racovița, Sonia Iliescu, este încântată de acest fapt, în urma căruia localitatea pe care o păstorește se va dezvolta vertiginos. Până la realizarea acestei investiții, în Racovița se lucrează la cele două cămine culturale care sunt reabilitate în proporție de 70 la sută, s-au refăcut drumurile colmatate, iar în staul Tutulești s-au băgat tuburi și s-a rezolvat problema cu apă, fiind acum o apă de calitate.
Cu fonduri locale, primărița Sonia Iliescu amenajează un teren de sport, chiar dacă consilierii locali, inițial, nu au fost de acord.

„Lucrăm la amenajarea unui teren de sport. Consilierii locali nu fost de acord, dar, în final, am reușit și cu fonduri proprii am nivelat terenul. Am un proiect și pentru realizarea unei baze sportive, pe râul Băiașu, dar așteptăm să vedem pe unde va trece autostrada. Am amenajat drumurile stricate de ploi, pentru ca oamenii să își rezolve treburile casnice, drumurile agricole, și am refăcut drumul în comunitatea de romi. La mânăstirea de la Gruiu Lupului vin foarte multe multe autocare cu pelerini și trebuie refăcute drumurile, de aceea așteptăm să ne vină banii pe Ordonanța 28, pentru a demara lucrările de asfaltare”, a declarat Sonia iliescu.

C.P.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *