În comuna Măciuca au înnoptat pe primele 6 luni ale anului, 3000 de turiști dintre care o treime străini

Una din localitățile vâlcene aflate în topul turistic al județului și nu numai este comuna Măciuca, o așezare frumoasă din timpul lui Mihai Viteazu, pe Valea Cernei. O localitate cu multe conace boierești, o capitală de regiune deja, unde are loc cel mai vechi târg comercial și unde dealurile Vâlcii se întâlnesc cu subcarpații creând o adevărată poveste de frumos, localitate care l-a dat umanității pe cel mai mare sociolog român, Dumitru Drăghicescu.

Dar Măciuca este și locul unuia dintre cele mai frumoase complexe turistice din România, de tip boutique precum și a altor alte mici campusuri cu specific turistic. Ceea ce face ca în primele 5 luni ale anului, numărul turiștilor care au ajuns aici să se ridice, potrivit datelor Ministerului Turismului, la 2.957, din care o treime au fost străini.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, numărul a crescut cu 500, ceea ce oferă o estimare foarte bună pentru finalul anului, stimulând și alți investitori din Măciuca să se axeze pe acest palier.

După ce localitatea buzduganelor lui Mihai Viteazu a intrat în topul economic al celor mai dezvoltate localități din Vâlcea, comuna nu se dezminte nici la nivel de turism. Cu 4.500 de turiști în 2022, Măciuca a fost a 9-a localitate vizitată de turiști în județul nostru, fiind imediat în urma stațiunii Mălaia și înaintea altor localități care au acest atestat.

Măciuca este, din punct de vedere economic, cea mai dezvoltată comună din Valea Cernei și chiar printre  cele mai dezvoltate din Vâlcea.  Cu aproximativ 1,4 milioane lei (1.223 per capita, poziția 6 în județ!) mii lei, dacă se pătrează acest boom economic, Măciuca ar putea ajunge în zece ani, exact polul urban de care este nevoie în Valea Cernei. Administrația Mărcoianu este convinsă  că ritmul economic susținut din  ultima  perioadă  nu  va  scădea.
Pentru că Măciuca atrage de la an zeci de investitori care vin să suplimenteze locurile de muncă, investitii care aduc venituri la buget, localitatea este un pol de creștere galopant în zonă, putând fi numită chiar un miracol.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *