În ciuda anumitor “contestări publice”, Legea Neaţă se aplică, chiar şi în judeţul Argeş, în 3 localităţi

În spaţiul public au existat mai multe contestări sau comentarii răutăcioase cu privire la amendamentul deputatului PSD la legea pensiilor, mergând până la minimizarea acestuia dacă nu chiar negată paternalitate proiectului.

Iată că au apărut normele metodologice ale amendamentului care includ listele cu localităţile care intră sub incidenţa acestei legi. Se remarcă faptul că pe lângă 1/3 din populaţia judeţului Vâlcea de această lege beneficiază şi trei localităţi argeşene, aflate la graniţă şi care au fost poluate de platforma Râureni.

“Legea 263/2010, cu modificările aduse prin Legea nr. 144/2017 privind sistemul unitar de pensii publice prin care am reuşit să introduc persoanele care au locuit minim 30 de ani, în muncipiul Râmnicu Vâlcea şi pe o rază de 8 km în jurul acestuia, beneficiază de reducerea standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, se aplică!

Pentru că am primit foarte multe mesaje de la dumneavoastră, prin diferite căi de comunicare, astăzi, dragi valceni, vreau să vă dau raspunsul concret şi clar cu privire la întrebările pe care mi le-aţi adresat. Amendamentul pe care l-am depus şi care a devenit lege, în ce priveşte reducere vârstei de pensionare cu 2 ani, fără penalizare a persoanelor care au locuit minim 30 de ani în zonele cu poluare remenentă în municipiului Râmnicu Vâlcea şi pe o rază de 8 km în jurul acestuia, se aplică!

Aşa cum am promis, nu am lăsat ca lucrurile să fie neclare.
În urma demersurilor făcute de mine, Casa Naţională de Pensii Publice a trimis adresa cu nr. B270/S41 din 20.10.2017, Casei Teritoriale de Pensii Vâlcea, prin care a fost comunicată lista cu unităţile teritorial administrative cuprinse în zona de 8 km în jurul muncipiului Râmnicu Vâlcea, necesară în vederea aplicării art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010, modificat prin Legea nr. 144/2017.

Chiar dacă au existat şi anumite persoane care au pus la îndoială punerea în practică a legii, ştiu că dumneavoastră aţi avut încredere în mine şi pentru asta vă mulţumesc. Totodată, vă asigur că voi continua să iniţiez şi să susţin propuneri legislative care să conducă la dezvoltarea judeţului, respectarea omului şi creşterea nivelului de trai. Pe această cale mulţumesc oamenilor care mă susţin şi îmi sunt alături zi de zi, reprezentanţilor masa-media care fac cunoscute iniţiativele şi acţiunile mele!

Mulţumesc colegilor din Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, colegilor mei deputaţi PSD Vâlcea şi preşedintelui Constantin Rădulescu, pentru încredere si sustinere!”, spune deputatul Eugen Neaţă.

Ataşăm lista cu localităţile care intră sub incidenţa Legii Eugen Neaţă

loading...

5 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *