În caz de război, România va fi învinsă în primele zile, două treimi din popor va trăda

Da, așa este, în eventualitatea unui război clasic, cu inamic vizibil, România va pierde cu brio, fiindcă cel puțin 2/3 din popor va alege să trădeze, să pactizeze cu inamicul sau, în cel mai rău caz, să hărțuiască și să-și atace propria armată, aflată în tranșee.

În acest moment, România este învinsă în cel mai nou război. Războiul cu un inamic periculos, mai nociv decât naziștii din Al Doilea Război sau decât Puterile Centrale din Primul.

Un război biologic, cu cel mai pervers dușman din ultima sută de ani, un virus care a luat cu asalt planeta, distrugând vieți, economie, societăți, decimând fără milă, în special bătrâni, oameni suferinzi. Un război total iar care lumea a fost nevoită să se oprească din ”căutarea fericirii”, să intre în tranșee și să lupte cu toate armele științei medicale pentru a-l câștiga.

Din păcate, în România, cea mai mare parte a populației a preferat să pactizeze cu inamicul, au apărut organizații criminale care au bagatelizat războiul, au creat o mișcare uriașă, una de proporții care să conteste războiul, una cu o propagandă de proporții care a a manipulat perfect o națiune tribală, cu apucături primitive.

Am avut parte, din păcate, în acest război și de o conducere politică foarte slabă, care deși inițial a părut că respinge primele trei atacuri, la ultimul atac, cel de-al patrulea a capotat. A fost prinsă în conflicte interne, lăsând în război, singurii soldați, medicii care se luptă cu disperare pentru a nu fi distruși ca nație. Undeva la finalul acestui război, cred că în fiecare oraș sau cătun, trebuie ridicat un monument sanitar dedicat tuturor cadrelor medicale care luptă corp la corp cu acest virus.

În acest haos în conducere politică, mai bine de două treimi din populație au ales calea noncombatului, a mișcărilor subversive, a sabotajului  sau au tăbărât în mod agresiv asupra celor aflați în prima linie. Au atacat mișelește medicii aflați cu arma pe front și pe acei români care au ales calea responsabilă de a se lupta cu virusul.

S-a creat o  imensă pătură de colaboraționiști cu inamicul iar dacă se întâmplă ca dintre aceștia (marea majoritate, pentru că virusul este pervers), cad victime, pentru trădători tot medicii sunt vinovați că nu se luptă cum trebuie, că nu asigură spitale pentru răniți, că nu tratamente. Ba s-a ajuns și la mizeria, că medicii omoară cu bună știință colaboraționiștii.

Este cea mai sinistră situație pentru cei aflați pe front, să se lupte în față cu un inamic biologic iar în spate să fie înjunghiați fără milă de trădători. Dacă li se cere cumva să vină pe front, trădătorii strigă, zbiară, spun că este democrație și este decizia lor de a a colabora cu inamicul, ei nu pot fi obligați să participe la acest război, că așa spune constituția.

Cum ar fi să avem azi, parte de un război convențional? Să ne imaginăm că în locul acestui nenorocit de virus ar fi un inamic vertebrat, în carne și oase? Tare mi-e teamă, că două treimi din români ar face la fel. Ar căuta motive halucinante să trădeze, să ajute inamicul, să fie colaboraționiști, să hărțuiască armata din prima linie.

De ce? Pentru că ăsta este nivelul de educație, nivelul de discernământ al românilor din anul 2021. O națiune de trădători, agresivi, lași, răi, habotnici, o națiune care este în stare să te înjunghie pe la spate atunci când te lupți în prima linie. Și apoi să te acuze că tot tu ești vinovat, vândut și trădător.

Să sperăm că acest asalt 4 va fi învins iar la final, așa cum se făcea pe vremuri cu colaboraționiștii naziștilor, toți erau aduși în piața publică și tunși zero. Măcar am cunoaște și noi câți au trădat în acest război nenorocit.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *