În Călimănești va fi construită o piață de pește și de produse agro-alimentare

Grupurile de acțiune locală pentru pescuit au un rol important în dezvoltarea locală a zonelor pescărești din România. Proiectele implementate cu bani europeni nu sunt puține, iar beneficiile s-au observat imediat de la inaugurarea acestora. De exemplu, în județul Vâlcea, prin intermediul FLAG-ul au fost inaugurate mai multe proiecte care țin de piscicultură și nu numai – parcuri, piscine, lacuri de agrement.

Un alt program este POPAM, care în Călimănești va duce la amenajarea unei piețe de pește și produse agroalimentare.

Construcția pieței din Călimănești va fi posibilă cu finanțare nerambursabilă,  prin Programul Operațional pentru Pescuit 2007-2013.

„Suntem unul dintre oreșele riverane râului Olt și de aceea am luat decizia de a construi piața aici. Va fi o realizare a orașului și m-am bucurat că am avut sprijin din partea POMPAM și astfel am obținut finanțarea necesară. Acest proiect  aduce multiple avantaje atât locuitorilor orașului Călimănești cât și cetățenilor din comunele și orașele învecinate. Cei care se ocupă cu pescuitul pe Olt, râuri și bălțile din jur vor avea posibilitatea de a comercializa peștele în condiții optime, iar cumpărătorii au de unde alege pentru că există și varietate, iar marfa este întotdeauna proaspătă. În afara peștelui se vor comercializa și produse tradiționale specifice zonei“, a punctat primarul orașului Călimănești, Florinel Constantinescu

Piața va avea tarabe acvarii, mașini de făcut gheață, camere frigorifice pentru depozitarea peștelui și una pentru depozitarea deșeurilor, cărucioare pentru cărat lăzile cu pește, cântare speciale, chiuvete de inox, deci toate dotările unei spațiu optim de comercializare a peștelui.

În piață pot comercializa pește toți cetățenii care au documente și pot pescui legal în Olt, râuri sau bălți și bineînțeles cei care au și afaceri în acest sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *