În Câineni noi structuri turistice vor fi inaugurate în acest an
Turismul devine treptat o latură economică importantă a comunei Câineni, în scurt timp un nou complex va fi funcțional, în zona Greblești pe drumul județean care leagă localitatea de Boișoara. De altfel comuna Câineni se află de ani buni în clasamentul turistic al destinațiilor vâlcene, cu un număr în creștere al turiștilor. Fiind nu doar o frumoasă localitate montană, ci și poarta de acces spre Masivul Făgăraș.
Primarul Ion Nicolae spune că numărul turiștilor va crește cu adevărat odată cu finalizarea autostrăzii și nu doar al turiștilor ci și al celor care doresc aici o casă de vacanță, o locuință permanentă, dat fiind faptul că această comună se va afla la doar 2 ore de capitală.
În Câineni se lucrează deja la rețelele de apă și canalizare, proiect finanțat prin Anghel Saligny, la finalul căruia localitatea va beneficia complet de aceste rețele de utilități.
”Este unul dintre criteriile care sunt solicitate de către cei care doresc să ridice o casă aici, să dezvolte o pensiune, să se mute efectiv în zonă. Pentru că da, acesta este un adevăr, în ultimii doi ani a crescut masiv interersul pentru Câineni. Sunt multe tranzacții care au fost realizate, tranzacții de terenuri și case. Faptul că în viitor, comuna se va afla ca timp la doar 2 ore de București și nici o jumătate de oră de Sibiu, pe autostradă, a însemnat un real avantaj”, spune primarul Ion Nicolae.
Edilul spune că investițiile sale care se vor concretiza în educație, în sănătate, în utilități, converg spre atragerea de rezidenți în comuna Câineni.
În foarte scurt timp și aici vor demara lucrările de defrișare pe tronsonul 2 al Autostrăzii Sibiu – Pitești.
Câineni este o localitatea care financiar, la această dată, rămâne cea mai bogată Țara Loviștei, având venituri proprii care se apropie, estimativ, pe 2023 de 1,052 milioane lei, 446,5 în creștere față de anul trecut (800 mii lei, 327 per capita, în 2022), venituri asigurate cu preponderență de industria energetică, de obști și timid din turism. Pentru că, din punct de vedere turistic, este comuna cea mai avansată, aici funcționând câteva pensiuni, o comună care vara e luată cu asalt de montaniarzi, aici începând cele mai importante trasee care taie creasta Făgărașilor, dinspre vest.