În Brezoi se vor investi 35 de milioane de euro în modernizarea și extinderea ”Spitalului Nordului”

Una dintre cele mai așteptate lucrări de infrastructură din Brezoi care va demara în acest an se referă la Drumul Văratica – Drăgănești. Un drum așteptat de zeci de ani, de locuitorii frumosului cătun al Drăgăneștiului. Un cătun vechi, de secole, așezat pe malul stâng al râului Olt.

Acest cătun a fost în plan de a fi demolat în anii 80, atunci când s-a lucrat la Hidrocentrala de la Gura Lotrului. Dar o minune a fost ca satul să nu dispară, deoarece lacul de acumulare nu a fost niciodată umplut la capacitate maximă, deoarece ar fi pus în pericol circulația pe calea ferată. O eroare de proiectare a unei hidrocentrale a salvat de la dispariție un sat vechi din Țara Loviștei.  Ridicarea cotei lacului ar fi inundat acest frumos sat loviștean.

Acest sat nu are o legătură directă cu Brezoiul, decât pe un drum forestier prin comuna Racovița sau pe o rută pietonală, pe o punte în zona viaductului Albioara.

În luna mai, menționează primarul Robert Schell, sunt șanse să demareze și lucrările la aducțiunea de gaze. Cea mai importantă lucrare de infrastructură pentru orașul Brezoi. Și nu în ultimul rând în acest an se va finaliza bazinul de înot.  A început și extinderea rețelei de canalizare.

Ca fonduri europene atrase, menționăm aici, cele 35 de milioane de euro, prin PNRR pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea spitalului din Brezoi. La finalul acestei investiții vom putea vorbi despre un adevărat Spital al Nordului aici, în Brezoi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *