În anul 2025, populația din Oteșani va fi racordată la apă și canalizare
Lucrare aflată în plin proces de execuție, fiind vorba de branșamentele la apă și canalizare. Toată localitatea va beneficia de aceste două utilități.
Cu 2.500 de locuitori, comuna Oteșani realizează venituri proprii de 830 mii lei de patru ori mai mult decât în 2022 când s-au înregistrat 220 mii lei, dar cu toate acestea edilul Mircea Oprișor le consideră insuficiente pentru a putea face investiții proprii fără sprijin județean sau național, cel puțin pe parte de cofinanțare.
Sume care sunt departe de potențialul uriaș pe care îl are această frumoasă localitate.
”Comuna a fost una minieră până în anii 90 și necolectivizată. Așadar a avut un nivel economic ridicat în acele vremuri. Odată însă cu finalul industriei miniere, a început și un declin demografic. Oamenii țin la proprietate dar vorbim de o populație îmbătrânită care nu a reușit de multe ori să se adapteze la noile condiții de piață. Asta deși potențialul pe parte de pomicultură, zootehnie este unul uriaș. Depindem foarte multe de Depresiunea Horezu și suntem în siajul economic al acestei regiuni. Suntem în căutare de investitori care să vină aici și, recunosc, am purtat discuții care sperăm să se concretizeze, pe partea de zootehnie și industria conexă acesteia. Totodată lucrăm și la o documentație pentru crearea unui parc fotovoltaic prin care să asigurăm costurile cu energia electrică la toate clădirile publice din comună. Acesta este viitorul și investițiile noastre sunt pentru ecologie, pentru sănătate, pentru o planetă curată. Am depus și pe AFIR proiectul de 1 milion de euro pentru alți kilometri de drumuri, încă 4. Noi vom moderniza 2 km și la final ne apropiem de 80% drumuri asfaltate în localitate, în zonele cu aglomerație de case”, spune primarul Mircea Oprișor.
Un punct important, comuna se află într-o zonă deosebită și deține conace de patrimoniu, un pârâu care scoate din adâncuri trovanți și toate acestea combinate cu strategie unitară pot scoate Oteșaniul pe un drum economic care să aducă într-un final și beneficii.