În Alunu, în toamnă începe execuția rețelei de gaze

În Alunu a fost făcută licitația pentru gaze, pentru executia rețelei, în prezent se lucrează la indicatorii tehnico-economici.

”După ce se aprobă DTAC-ul, îl vom încărca pe platformă și apoi vom semna contractul. După proiectul tehnic cred că în toamnă va începe efectiv execuția rețelei. Consumatori mari vor fi destui, școli, doi mari agenți economici, primări, uzina de apă, dispensar, farmacie, blocurile.  În rest dăm zor cu lucrările aflate în derulare  și anume aducțiunea de apă, cele două stații de epurare plus 12 km de canalizare”, spune primarul Emi Birăruți.

Edilul mai menționează și o controversată ședință de consilul local, o ședință în care ”populismul unor politicieni ar fi blocat în acest an bugetul primăriei și ar fi afectat locuitorii în 2026”

”Da, potrivit legii, avem dreptul de a mări taxele și impozitele anual cu rata inflației. Populismul unor politicieni, nemotivat însă, era cât pe aci să ducă la un gripaj în fiananțele locale și un dezastru pentru anul viitor, când populația se trezea cu un preț dublu al taxzelor. Din fericire am reușit să exhilibrăm situația și să întoarcem un vot foarte periculos pentru comunitate”, a mai spus primarul din Alunu.

Cu aproape 3 milioane lei și cu o populație de  4170 de locuitor, comuna Alunu se află în topul celor mai dezvoltate localități din Vâlcea (locul 15 pe județ cu 727  de lei pe cap de locuitor), mare parte datorată industriei miniere dar nu numai, aici funcționând și un centru industrial puternic pe confecții metalice dar și agenți privați în panificație. Și nu doar atât. De altfel, la un moment dat în anii 90 se discuta chiar de transformarea comunei în oraș, idee care însă a fost abandonată.

Vorbim de o comună industrială, economia ei s-a țesut funcție de zona minieră  dar  acum  se  caută  resurse  alternative  acestei  industrii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *