În această vară du-te cu rulota la Boișoara

Dacă vrei să vezi o localitate aflată în inima munților, să privești casele de pe o creastă, tu fiind pe cealaltă, să vezi de aproape toți torenții cum curg pe stâncile frumoase ale Făgărașilor, să vezi caii lovișteni cum zburdă pe pășunile verzi ale celei mai frumoase depresiuni din România, nu ai decât un pas de făcut.

Pleci din Bucureștiul acela îmbăcsit, renunți la litoralul cu manele și hamsie, iei rulota și te duci în Loviștea, în cea mai frumoasă comună vâlceană, întemeiată de cavalerii regelului Valdislav, pe culmile montane ale Vâlcii.

Într-o localitate înconjurată din toate părțile de munți, de ape și de poteci care se pierd până sus pe creastă, cu oameni săritori și primitori, cu biserici frumoase, cu stâmnci ciudate pe care vezi cruci malteze. O să îți placă atât de mult încât vrei să revii mereu.

Nu degeaba în această vară comuna a fost vizitată de zeci de turiști. Am văzut rulote, am văzut montaniarzi care au ales această localitate.

Intri în Boişoara prin trei părţi, adică urci dinspre Boia, de vrei, şi treci de stânci, unde sus, ca o cataractă, stă Găujaniul. Te şi întrebi dacă locuinţele sunt prelungiri ale stâncilor sau au fost făcute odată cu muntele, cu lumea, cu geneza. Sau au fost, de fapt, chiliile primilor îngeri. Cred că şi mărul e cu păcate dulci, dacă priveşti mai atent. Acolo, sub muntele Tătarului, sau sub rămăşiţele mitice ale cetăţilor dacice.

Satul Boişoarei este pe alt munte, o şa care vine de sus, dinspre versanţii Văii Oltului şi lasă, de-o parte şi de alta, precum ramurile de brazi, casele cu glas ardelenesc, pe unde zburdă câinii lăţoşi de stână şi mâţele cu coadă stufoasă. Aici e nucleul, e locul de unde, de jur împrejur, dacă priveşti, vezi doar munte, case din stâncă răsărite, turla bisericilor proiectate direct de Cer. Te întinzi pe iarba care scânceşte în creşa pământului, vrând să iasă şi să se joace cu mâţişorii de alun. Te arunci în vise, iubeşti şi îţi vin în minte toate poeziile frumoase ale românilor străbuni.

Apoi, te laşi pe culme spre Bumbuieşti, Ţara Moţilor de Vâlcea, unde sunt fâneţele, gardurile de lemn, din bârne lungi. Pe lângă fântâni, mai sunt cioburi de zăpadă, pe culmi au apărut bănuţii. Şi trei albine care fac zgomot în întinderea de munte.

Dacă există în România o altă localitate care să fie mai frumoasă decât comuna asta azvârlită pe 3 munţi, atunci eu sunt un nebun subiectiv. Aici, turismul nu are decât o şansă. Şansa celei mai curate aşezări, neatinse de tarele de azi ale civilizaţiei. Nu mă credeţi? Atunci daţi-vă o oră din viaţă pentru Boişoara. Veţi câştiga un veac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *