În această toamnă, la Pesceana se înființează rețeaua de canalizare
Un pas uriaș pentru completarea utilităților din comuna Pesceana, prin înființarea și execuția acestei rețele. Care alături de viitoarea rețea de gaze, vor dezvolta și vor da un alt ritm pentru comuna din Valea Pescenei.
”Din păcate și este un adevăr, România nu stă foarte bine la nivel european, în ceea ce privește recircularea apei, a solului, avem cea mai mică rețea de canalizare ca țară iar canalizarea înseamnă un pas înainte pe scara civilizației. După toate avizele vom intra cu această lucrare în licitație. Și sperăm să prindem finanțare și la o extindere a rețelei de apă”, susține primarul Ion Vasile.
Tot în licitație, dar pe fonduri europene prin GAL este și tractorul cu tocătoare pe care Primăria Pesceana intenționează să-l achiziționeze.
Din fonduri europene se va construi și Centrul de Zi pentru copii aflați în risc marginal.
Cu aproximativ 700 mii lei, față de 200 mii lei în 2022, comuna cu 1.500 de suflete a reușit în timpul administrației Vasile să investească în infrastructura de utilități, poduri dar și drumuri, surmontând un handicap vechi al localității.
”Comuna era divizată de râul Pesceana și de celelalte pârâruri care se varsă în acesta. Am contruit poduri, am reușit să legăm toate satele, mai mult am reușit să ne legăm cu comuna vecină Roești, un drum extrem de important care scurtează distanțe. Am investit în rețeaua de apă, în școli, în unitățile medicale. Avem și câteva investiții private. Localitatea se pretează foarte bine pe zootehnie. Și ne bucură faptul că și cei care sunt plecați afară la muncă, vin și ridică aici, case. Semn că legătura cu pământul natal este una solidă”, spune primarul Ion Vasile.