În 2025 mai multe lucrări de anvergură se vor finaliza în Amărăști

În anul 2025 mai multe lucrări din comuna Amărăști se vor finaliza, după cum anunță primarul Adrian Catana.
”Este vorba de extinderile de apă și canalizare, de reabilitarea completă a Primăriei, astfel încât să devină independentă energetică și eficientă. Același lucru se va întâmpla și la Școala din Nemoiu. La care se adaugă sistemul de supraveghere video. Sunt lucrări care se vor finaliza în prima parte a anului viitor”, susține primarul Adrian Catana.
Aproape 735.000 lei față de 300 mii lei venituri proprii în 2022 sunt estimările în Amărăști, o comună cu 1.700 de suflete, unde pentru edilul Adrian Catana este o sarcină grea de a schimba modul de a face administrație, într-o localitate în care nu s-a făcut nimic 30 de ani.
Localitate bogată în legende, este vechea a haiducilor, zone pline istorie, Amărăștiul trebuie să-și găsească o cadență economică. Localitatea unde din păcate, nu prea s-a investit timp de peste 30 de ani.
”Noi trebuie să stopăm hemoragia celor care pleacă din rural după condiții mai bune de viață și să schimbăm sensul acestei migrații. Pentru asta fără investiții în domeniu public noi nu putem spera să stopăm declinul demografic”, mai adaugă edilul din Amărăști.
După extinderea rețelelor de apă și canalizare, Primăria Amărăsti va depune un nou proiect de drumuri acolo unde infrastructura de utilități a fost finalizată.
Se pregătesc documentațiile pentru un parc fotovoltaic care să asigure cheltuielile publice cu energia electrică, pe o suprafață de 1.200 metri pătrați. Și totodată se dorește realizarea unei platforme pentru gunoiul de grajd.