În 2025, În Zătreni există proiecte de drumuri și de extindere rețele gaze

Constantin Lițoiu consideră o urgență și o prioritate extinderea rețelelor de gaze în comuna Zătreni ca punct de plecare într-o nouă etapă economică.
”Zătreniul a fost pe vremuri capitala regională, un pol economic, locul în care se dădea ora exact în zonă. Avem pentru anul 2025 mai multe proiecte în derulare, construcția unui nou dispensar medical, extinderea rețelei de gaze și reabilitarea de drumuri, toate proiecte care să fie implementate anul viitor”, susține Lițoiu.
Cu peste 2000 de locuitori, localitatea este una pe care am putea-o denumi drept în curs de dezvoltare, cifrele estimate pentru anul 2023 s-au ridicat la 889 mii lei față de 504 mii lei per localitate, anul trecut, sumă pe care Constantin Lițoiu susține că o datorează unei bune colectări financiare și o stimulare a investițiilor în zonă. În acest an, Lițoiu vorbește de o depășire a pragului de 1 milion lei.
”Dacă vom reuși cu rețeaua de gaze, sunt convins că aici se va investi. Că vor fi oameni de afaceri care vor găsi oportunități de a dezvolta aici o mică industrie, că poate fi o renaștere economică a localității. Suntem între două orașe și axa economică depinde foarte mult de cum evoluează acestea. Avem e drept o istorie frumoasă, am avut un trecut economic și spun că perspectivele sunt bune. Noi ca instituție am făcut tot ce se poate în a asfalta drumuri, în a aduce utilități, apă, canal, adică să avem eșafodajul necesar pentru o economie care să meargă. Avem proiecte prin care interconectăm localitatea cu cele din zonă. Ne-am dori ca drumul național care traversează comuna să fie reabilitat. Există uin interes pentru zootehnie, pentru pomicultură, așadar sunt premise de dezvoltare” susține primarul Constantin Lițoiu.