În 2024, în Vlădești va fi finalizată toată infrastructura de drumuri

La Vlădești primul program de reabilitare drumuri a fost finalizat în 2023, urmând ca acest proces să continue și în 2024. Dacă primul program a fost cu finanțare guvernamentală, va continua din buget local. Urmând ca toată infrastructura de drumuri din comună să fie complet modernizată.
În paralel, continuă extinderea rețelelor de gaze naturale, fiind o prioritate pentru Adrian Cosac, o rețea de utilități solicitată de cei care se mută aici. De menționat că în Vlădești sunt peste 3000 de locuitori noi din cei aproximativ 4.000 care înseamnă populația comunei.
”Vlădeștiul este comsiderată cea mai urbanizată localitate din Vâlcea, fiind considerat un cartier extins al Râmnicului. Și se află în continuă extindere. Când am venit aici, în urmă cu zece ani, vă pot spune că acum expiră PUG, suprafața intravilanului a crescut de aproape 10 ori și la următorul plan avem în vedere de a continua acest proces. Pentru că se dezvoltă noi cartiere rezidențiale. Se termină acum al treilea și există solicitări pentru altele. Nu suntem însă o localitate dormitor, în sensul în care au evoluat alte comune din marginea orașșelor mari, suntem însă o opțiune pentru orășenii csre vor o casă departe de aglomerația urbană. Suntem destul de restructivi la nivel de PUZ, nu vrem să stricăm localitatea cu blocuri înalte care să aducă aici aglomerația orașului”, mai precizează Cosac.
Anul 2024 înseamnă însă și alei pietonale, piste de bicicliști de-a lungul drumului național, știindu-se că localitatea este o opțiune pentru week-end pentru cei care vor să se relaxeze în apropierea Râmnicului, comuna Vlădești având o geografie frumoasă, fiind o zonă cu multe dealuri împădurite.
Este o comună rezidențială, cu cel mai mare venit pe cap de locuitor, urbanizată în totalitate și unde deja zona se extinde pe ambele maluri ale râului urcând până sus spre Fundătura sau Trundin. Localitatea este așadar într-o dinamică imobiliară și în acest sens, autoritățile sunt nevoite să țină pasul cu proiectele privind investițiile.
”Suntem pe lista de sinteză a CNI pentu un sediu primărie și pentru de centru civic. Suntem în asociația de transport metropolitan pentru a avea un transport cu Râmnicul mai des și unul civilizat. Pregătim un parc fotovoltaic de 3 megawați. Avem 3 proiecte implementate pe iluminat public inteligente și l-am depus pe al 4. Și se acoperă toată comuna. Continuăm extinderile de utilități, infrastructura mare și suntem receptivi la toate problemele pe care le solicită cetățenii. Proiectul de asfaltare este finalizat”, spune primarul Adrian Cosac.
Primăria se digitalizează și se lucrează la un centru civic nou, cu parcuri, cu sistematizarea întregii zone. Toate construcțiile din această zonă sunt modernizate, ne refermim la școala, cămin cultural, o sală de sport cu 102 locuri.
Toate aceste aspecte au condus la o puternică dinamică demografică în localitate, sunt peste 3000 de locuitori nou veniți în Vlădești, adică aproximativ 70% din populația localității.
În comuna Vlădești locuiesc astfel antreprenori, medici, juriști, free lanceri, oameni care au ales să aibă o casă foarte aproape de Râmnic dar într-o zonă care dispune de toate utilitățile și într-un peisaj deosebit.