În 2024, drumuri, școala din Folești și gaze naturale sunt investițiile din Tomșani

La Tomșani, în anul 2024 se vor finaliza de asfaltat drumurile prin Anghel Saligny, un program care a început să fie implementat în toamna anului 2023.

Totodată Nicolae Andri, primarul localității precizează că va depune documentații și pentru fonduri europene, prin AFIR pentru a completa infrastructura de drumuri.

Primăria a obținut aproape 11 milioane de lei pentru reabilitarea infrastructurii de drumuri de interes local, astfel încât localitatea să devină una atractiva pentru investitori. Lucrările vor fi finalizate în 2024, drumurile vor avea podețe de acces, rigole betonate.

În privința gazelor naturale, primarul spune că există speranțe pentru finațarea acestei  investiții, foarte utilă pentru calitatea vieții, pentru standardele de confort.

Totodată, Primăria Tomșani spune că așteaptă investitori privați care să dezvolte afaceri în localitate. Edilul consideră că bugetul local depinde foarte mult de impozitele și taxele agenților economici din comuna și cu cât aceștia sunt mai multi, cu atât o localitate obține o independență financiară și posibilitatea de a avea bani pentru cofinanțarea de proiecte.

Cu aproape 417 mii lei venituri proprii (119 lei) și peste 3500 de locuitori, comuna vâlceană, denumită drept capitală a mierii, este cunoscută de secole drept, zona cu cei mai mulți apicultori din țară.
Mierea de la Tomșani se vindea în secolul XIX în târgurile din Veneția, Trieste și Milano iar ceara de aici, era direct achiziționată de Vatican.
De altfel apicultorii vâlceni au o sărbătoare a lor, la Tomșani, Fagurele de Aur care se desfășoara în luna iunie în fiecare an, în al doilea week-end.
Așadar cu o istorie economică în spate, Tomșaniul din prezent se dezvoltă pe două paliere principale, rezidențial și economic. Aici există locuințe noi, comuna beneficiind de o infrastructură optimă și standarde de viață căutate de cei care vor o casă la țară. Plus că un sat întreg a fost complet cumpărat de orășeni.

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *