În 2023, în Stoenești se încheie programul de asfaltare, toate drumurile fiind modernizate
Oltenia de sub Munte este deja un brand, un concept regional care a atras în ultimii ani mai mulți turiști din capitală dar și din județele dunărene. Avantajele nu sunt doar apropierea de Râmnic dar și faptul că localitatea este situată într-o zonă care are deschidere pe trei axe – spre Horezu, spre Olănești și spre Râmnicu Vâlcea, fiind la poale de munte, într-o zonă extrem de frumoasă, subalpină, de unde pot fi admiraații munții Vâlcii, în aproape toate punctele cardinale.
Aici avem schitul Jgheaburi și mici afaceri în turism, avem trasee de drumeție, izvoare minerale, fenomene naturale unice, suntem așezați mai exact pe frumoasa vale a Govorei, în singura localitate din România, unde se țese borangicul.
În urmă cu 10 ani, comuna Stoenești nu avea niciun drum local din cei peste 70 de km asfaltat și nici măcar drumurile județene complet reabilitate.
Așa a început mandatul Fredi Dumbravă. Într-o comună fără asfalt, fără apă, fără canalizare. Deși se află la doar 20 de km de Râmnicu Vâlcea.
Azi localitatea are școli moderne, grădinițe, dispensar, săli de sport, apă în toată comuna, rețea de canalizarea, perspective de gaze și în 2023 va încheia de asfaltat toate drumurile.
Cu ultima finanțare primită prin Anghel Saligny, primarul Dumbravă, susține că toate drumurile din localitate vor fi asfaltate .
Edilul este convins că în viitor, comuna pe care o administrează va dezvolta și o dimensiune turistică, timid pentru început, dar cu mari perspective, având în vedere dispunearea în zona Parcului Național al Builei Vânturarița