Ilie Fîrtat: Despre frumoasele legende ale Cetății Grădiștea
Cetatea se ridica maiestoasă pe culmea dealului, străjuind drumul ce vine de la cetatea Sucilor, Sucidava și urcă spre Sarmisegetusa, în inima munților. Cetatea era construită din valuri de pământ întărite cu piatră pe care s- au ridicat ziduri trainice de apărare din trunchiuri de stejari. În vremuri de restriște, adăpostea poporul frumoasei regine Hestia până trecea pericolul.
Hestia, prin venele căreia curgea sângele aprig al unor înaintași viteji ce apăraseră culmea dealului de mai multe generații, nu reușise să-l convingă pe bătrânul ei tată, Zoltes, că ea este la fel de puternică și de vitează ca oricare dintre flăcăii neamului, cu care nu ezita să se ia la întrecere în mânuirea armelor! Și, nu de puține ori, ieșea învingătoare, spre satisfacția acestuia. Dar viteazul Zoltes se stinsese la o vârstă venerabilă cu inima strânsă că nu a fost milostivit de zeița Bendis cu un băiat care să-i ducă mai departe vitejia.
În zadar, ceruse Zoltes în Sfatul Bătrânilor să fie ales un nou rege. În zadar, le spunea că, spre binele neamului, trebuia ales un nou rege. Toți acești bătrâni războinici, sătui de câte văzuseră în viața lor tumultoasă, l-au refuzat și toți au hotărât ca Hestia să-i conducă. Curajul, vitejia, înțelepciunea dar și frumusețea ei au atârnat greu în luarea acestei decizii. Prin toate aceste calități, Hestia se făcuse iubită de întregul neam. Această dovadă de dragoste din partea poporului pentru Hestia parcă a mai oblojit sufletul bătrânului Zoltes, ușurându-i plecarea la strămoși, în fața cărora urma să dea socoteală pentru faptele sale.
Dar zeița Bendis nu se arăta nici cu Hestia prea generoasă. În zadar încercaseră flăcăii s-o curteze, inima acesteia se arăta la fel de greu de cucerit ca și cetatea de pe culmea dealului. În van vorbise și bătrânul ei tată că i-a venit vremea măritișului și că trebuie să se așeze la casa ei. Hestia le răspundea tuturor, râzând că încă nu-i vremea trecută și că o să facă și pasul acesta, atunci când vor hotărî zeii.
omanii deveniseră un mare pericol. Nu ezitau să-și trimită peste Danubius spioni să afle cât mai multe despre planurile de apărare ale lui Decebal, regele dac. Acesta, conștient de pericolul ce-l amenință de la Danubius, a dat poruncă tuturor să se pregătească de război. Tot drumul, de la Sucidava până la Sarmisegetuza, era într-o continuă fierbere. Au fost întărite cetățile existente, s-au ridicat altele noi, au fost aduse provizii de alimente și apă, au fost pregătite puncte de observare, iar olăcarii ridicau nori de pulbere din copitele cailor, aducând vești sau ducând porunci.
*
Ultimii apărători ai cetății, unii dintre ei cu răni foarte grave, plini de sânge, se retrag cu greu spre pădure. Romanii nu le dau răgaz. Cetatea e în flăcări. Bătălia se terminase. Acum, avea loc o vânătoare de oameni, pornită de soldații romani îmbătați de victorie și de gustul ușor sărat al sângelui care cursese valuri. Dacii nu făcuseră economie, și-l vărsaseră cu dărnicie pentru a-și apăra glia străbună. Dar nici cotropitorului nu-i mersese mai bine. Leșurile lor acopereau pe cele ale dacilor. Numărul lor mare decisese victoria, nu vitejia. Dacii, care mai puteau ține o armă în mână, își vindeau cât mai scump viețile. Vedeai câte un dac înfruntând vitejește câte 5-6 romani. Decât lanțurile robiei, mai bine moartea! Acum, scena acestor încăierări disperate se mutase prin pădurile ce înconjurau cetatea. Un sunet prelung de corn se aude dinspre vale. Sună jalnic retragerea și regruparea luptătorilor, undeva departe de cetate. În direcția aceea, îndeamnă și ultimii viteji daci, atunci când reușesc să se descotorosească de urmăritori. Se vor regrupa și vor ataca cu mai multă putere pe invadator. Le este scumpă libertatea! Vor plăti, fără să clipească, prețul de sânge pentru ea.
Profesorul Ilie Fârtat spune că două drumuri tranzitau actualul județ Vâlcea de la sud la nord, spre Sarmisegetuza, unul pe firul Oltului, pe care au înaintat romanii în anul 103 î.H., dar și unul pe valea Oltețului, care venea dinspre zona sucilor (Corabia) pe actuala Transalpina, direct spre Sarmisegetuza.
„Și atunci este evident că pe parcursul acestui traseu au existat mai multe cetăți dacice cum este cea din Grădiștea. În apropierea satului Valea-Grădiștei, sat component al comunei Grădiștea, pe culmea Dealului Muierii (478 m), în punctul numit „La Cetate”, se găsesc urmele unei cetăți dacice, ce a dat și numele comunei vâlcene ce se găsește așezată la poalele ei. Conform DEX, „Gr
ădiște, grădiști, este o formă de relief de dimensiunea unei movile sau a unui deal rămasă în lunca unui râu, în urma eroziunii. Sau locul sau urmele unei vechi cetăți sau localități preistorice””, relatează prof. Fârtat.
ădiște, grădiști, este o formă de relief de dimensiunea unei movile sau a unui deal rămasă în lunca unui râu, în urma eroziunii. Sau locul sau urmele unei vechi cetăți sau localități preistorice””, relatează prof. Fârtat.*
