Iarna pe Oliță, în direct ședința Consiliului Local Râmnicu Vâlcea

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un membru PER, acum a stat,
Consiliul s-a mai răzbunat
dar USR și PNL stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe drum e numai fum.
Gutău nu-i liniştit acum,
Iar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt pîrvulești cu multe săbii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
useriștii fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
voturi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Pesediști, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ Didoiu sare
Un copil, Nu ştim al cui?!,
Largi de-un cot sunt scrierile lui,
Iar el mic, ironic pe cărare
Zice: Corect nu-i!

Griguță măturâ pământul
Şi-l târăşte-abia, abia:
Canci îi spune la prezidiu,
Lui Gutău, soro, cuvântul
Dac-o vrea!

Buican e sol major precum se vede,
Ai lui l-au trimis în sat,
Stă acolo în față, încruntat,
Cu ochii numără voturi, şi se crede
Că-i bărbat;

Mircia e-n brânci dar se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
Ia căciulă cea voinică
Doar este El.

Virgil vine, tot înoată,
Și deodată cu ochi vii,
Stă pe loc – să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun trădător căci e pierdut,
Dar copiii l-au votat!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

– „Uite-i, mă, Mircia, frate,
Mici dar cât o zi de post –
Aoleu, ce urs ai fost!
Aveai sub tine şapte sate
Adăpost!

Mircia s-a grăbit la vale,
Alţii-n presă parte-i ţin –
Alții, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe noul creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
E votant de per și pesedei
Privește în sala de sub tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna
Către micul Andrei-cot.
– „Aţi înnebunit de tot –
Puiul mamii, l-ai ucis și tu cu mâna
Printr=un vot!

Chiar de vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta sălișoara
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Mircia şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
– „Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar acum locul e gol,
PNL și USR năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Mircia singur, fost Jupan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din Nord și Ostroveni

– „Ce-i pe drum atâta gură?
– „Nu-i nimic. Consilieri ştrengari.
– „Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!

de George Coșcubuci

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *