Horezu – mai mulți turiști de sărbători decât în anii precedenți

Atestată stațiune de interes național, Horezu cunoaște o dezvoltare galopantă, pe palierul turismului, în ultimii ani s-au dezvoltat zeci de structuri de cazare, atât în zona orașului cât mai ales sus, la Vârful Romani.

De altfel anul trecut au demarat lucrările de consolidare a drumului care leagă microstațiunea Vârful Romani de drumul județean, în 2022 se are în vedere reabilitarea unei porțiuni din acest drum.

La sfârșitul anului CEZ a predat proiectul privind aducerea curentului electric tot în stațiunea montană, un proiect care odată pus în practică ar spori dezvoltarea hotelieră și a sporturilor de iarnă, sus la cota 1.600.

”De sărbători, Horezu a cunoscut un număr mare de turiști care au ales ca destinație de vacanță să vină aici. Loc unde se îmbină tradițiile Olteniei de sub Munte cu cele venite dinspre Ardeal. Orașul a fost unul plin de turiști, din păcate, nu a fost finalizat proiectul de reabilitare a centrului istoric dar, garantat în vară acest va fi gata. Tot în 2022 se va lucra la frumosul parc din zona Treapt și vom avansa la lucrările privind centura ocolitoare”, spune primarul Nae Sardărescu.

Când auzim „Horezu”, ne gândim automat la ceramica populară deja celebră. Dar în afară de asta, potențialul pe care îl are orașul este încă neexploatat la adevărata sa valoare. Un lucru este însă destul de clar: a reușit să atragă bani europeni, ca să înceapă să se dezvolte de undeva.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *