Horezu este cel de-al treilea oraș care a înființat Serviciul Public de Transport în comun

Dar în regim metropolitan care va face legătura între orașul Horezu și localitățile limitrofe, aducând oamenii la joburi, elevii la liceu și la școlile din oraș.

”Am primit deja finanțarea pentru primele 4 autobuze dar noi am depus pentru alte două și pentru două microbuze. Avem deja serviciul de transport înființat, Horezu este centru economic și social, urban aici în zonă și foarte multe localități depind de serviciile publice din Horezu dar avem și angajați din comunele vecine. Este un serviciu de transport public foarte util și necesar”, susține Primarul Nicolae Sardarescu.

Edilul spune că lucrările la parcul central sunt aproape de finalizare și investiția celor de CEZ, cu racordarea la energie electrică a microstatiunii Vârful Roman este în grafic.

Cu peste 7,6 milioane lei în creștere masivă față de 6,2 milioane lei și o populație oficială de aproximativ 7000 de locuitori, orașul devenit  stațiune de interes național, Horezu este al treilea cel mai dezvoltat oraș din Vâlcea, independent financiar și cu ample perspective de dezvoltare, mai ales odată cu implementarea rețelei de gaze naturale și a rețelei electrice în micro-stațiunea Vârful Roman.

Chiar dacă în acte orașul are o populație stabilă de 7000 de locuitori, în realitate, dacă adaugăm numărul turiștilor, numărul celor care tranzitează, care rămân temporar în Horezu, sare bine de 10.000.
”Investițiile și investitorii privați. Asta a fost politica noastră. De a implementa proiecte care să asigure matricea pe fundamentul căreia să se ridice acest oraș. Nu a fost ușor să ajungem aici dar este abia începutul unei transformări radicale. Ceea ce se întâmplă acum, curentul electric care va fi dus la Vârful Romani, blocurile care se vor ridica, noul cartier de locuințe, extinderea de utilități în tot orașul, rețeaua de gaze, zecile de investiții private, centura ocolitoare care sperăm să intre în execuție tot în acest an, sunt lucruri care vor dinamiza dezvoltarea acestui oraș care treptat s-a transformat în zonă metropolitană, împreună cu localitățile vecine”, spune primarul Nae Sărdărescu.
În scurt timp, așa cum am precizat,  Horezu va beneficia de Serviciul de Transport în comun  cu 6 autobuze și 2 microbuze, se vor contrui primele blocuri de către municipalitate, în 34 de ani. Se vor extinde utilitățile în toate zonele, cu precădere spre periferie acolo unde există terenuri unde se vor cosntrui cartiere, zone comerciale, fabrici de producție. De departe, privind dinamica din ultimii ani, Horezu poate fi considerat un campion al dezvoltării economice, fiind deja pe locul 4 în ceea ce privește PIB pe cap de locuitor dar tot pe locul 4 ca venituri proprii în județ.
Orașul păstrează un centru istoric  redat circuitului turistic și urban, are în portofoliu două monumente UNESCO, deține o microstațiune la 1600 metri altitudine, un spital modern și dotat cu aparatură medicală modernă, un liceu, cel mai mare din județ, școli și grădinițe, parcuri și cel mai mare număr de IMM-uri pe cap de locuitor. Plus un parc industrial care crește anual în zona Treapt. Dar și cu extindere imobiliar economică spre est.
Este așadar cel mai dinamic oraș din Vâlcea, care combină reușit toate domeniile economiei – turism, industrie, servicii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *