“Herculanele” de lângă noi. Tragedia unei staţiuni pustii, care moare în fiecare zi câte un pic: Băile Govora

Toată lumea plânge pe tema Herculane.

Dar avem şi noi Băile Herculane aici. La Vâlcea. Tot o staţiune aristocrată, care efectiv nu are vlagă, moare, dar nu se predă.

Băile Govora este orăşelul cu cele mai multe obiective de patrimoniu din acest judeţ. Un patrimoniu similar Sighişoarei, tocmai de aceea i se mai spunea staţiunii vâlcene Sighişoara Sudului.

Să o luăm cu începutul…

Govora1Până în 1947, Govora a fost perla aristocraţiei în materie de turism. Aici veneau Brătienii, Lupeştii, Lahovareştii, familia Argetoianu, familia Slăvitescu etc. Aici se organizau cele mai multe partide de bridge, campionatul naţional aici avea etapa finală.

Familia Cantacuzino îşi disputa supremaţia cu familia Zorileanu la acest capitol. Parcul lui Pinard era plin de viaţă, de clădiri impunătoare, cazinoul realizat de Virginia Haret era emblemă, blazon regal  în această regiune,  fiind similar cu Palatul Zambaccian.

Este printre puţinele localităţi ale României al cărei parc este traversat de o stradă. Un oraş bijuterie.

Govora a fost o poveste. Apoi au venit comuniştii. Până în 1989, au reuşit să distrugă tot, simbolul, esenţa, ADN-ul Govorei. Au sluţit, au distrus cea mai frumoasă cetate turistică a României de sud. Au aruncat pianele în străzi, au ars cărţi, au devorat identitatea unui oraş princiar.

Tragedia se petrece însă după 1989!

Mai multe clanuri cu rezonanţă azi în politică şi administraţie pun mâna pe această staţiune. Pe tot ce înseamnă clădiri de patrimoniu. Nu ştim, dar cred că într-un mod extrem de dubios.

Efectiv, Govora este prinsă într-o tragedie. Sluţirea clădirilor continuă, a apărut o uriaşă malformaţie pe cea mai frumoasă stradă a Govorei. Eu am crezut că e seră sau sală de sport. Nu, e o bază kineto, în care nu se petrece nimic. Dar este oribilă, nu se potriveşte cu nimic din arhitectura oraşului.

“Care arhitectură?” aţi întreba. Aia care se prăbuşeşte. Oraşul este distrus de termitele capitalismului şi de o administraţie incapabilă să producă marketing, să atragă turişti. Incompetenţa este prezentă la tot pasul. Kitsch-ul şi prostul gust au pus mâna pe Bătrâna Doamnă a turismului vâlcean.

În interiorul betonului paralelipedic al Hinţei zburdă câinii, iar noaptea e o linişte de parcă şi timpul îşi opreşte, de teamă, secundarele.

Cinema-ul a fost reabilitat. Dar atât. Înăuntru e mai pustiu decât în Sahara. Pentru că Govora nu are viaţă, nu are tumult, este încremenită în proiect.

Dacă la Olăneşti, în sezon estival, sunt câte 50.000 de turişti, la Govora sunt 2.000. Sinistră diferenţă.

Mi-e milă de această bijuterie… De câte ori trec prin Govora şi văd, în parcul lui Pinard, clădirile distruse, efectiv, îmi vine să iau un par şi să ucid capitalismul sălbatic, speculant, modul absolut obscur prin care unii parveniţi au pus mâna pe Govora.

Govora sângerează azi, sângerează exact acolo, în inima ei, în patrimoniu. Dar sângerează de moarte. Este o staţine care, în plin sezon, este pustie. Rânjesc, ca nişte fantome, casele bântuite. Hoteluri care se dărâmă. Vile hâde.

Să nu ni se scoată ochii acum cu Pallas-ul – un strop într-un ocean, în rest, este mutilare, act de lezmajestate.

Govora moare. Pe zi ce trece mai mult…

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *