Haosul imobiliar din Râmnicu Vâlcea, un adevăr trist care definește orașul nostru

Departe de mine ideea de a nu se construi. Dar toate construcțiile în orice țară civilizată se fac acolo unde este locul, unde este oportun, se gândește un proiect, se conturează o perspectivă. Nu o lăutărie.

Toate orașele europene au conturate foarte precis zonele de office, zonele dormitor, zonele de zgârie nori, zonele de case, zonele de parcuri. Nu se amestecă, se formează o armonie și se trasează un trafic auto, pietonal, ciclist.

Din păcate, Râmnicu Vâlcea nu a trecut prin această formulă. Au pus mâna pe oraș câțiva dezvoltatori imobiliari care au pus bloc de 10 etaje lângă unul de 4, unul de 13 lângă o casă, au înghesuit pe Dem Rădulescu doar, zece blocuri pe parcele care au compromis priveliștea. Avem balcoane care dau în curtea unor case. Omul se uită pe geam, savurează o cafea, auzind pe cel din blocul din față cum trage apa la baie, pe vecina din lateral cum și câte de des își iubește soțul. Educația cu papucul al vecinilor din blocul din stânga.

Este un haos nepermis de grav, asta în timp ce s-a conturat o castă puternică de dezvoltatori imobiliari, una care conduce finanțele și evoluția urbanistică a orașului. Ei dau tonul, ei fac agenda arhitecturii, ei desenează limitele orașului. Sunt stăpânii de facto ai municipiului. Ei conduc, ei distribuie, ei, tocmai ei.

În condițiile în care Râmnicu Vâlcea avea un spațiu generos la dispoziție pentru orice tip de cartier – financiar, corporartist, dormitor. Pentru că în 1989, municipiul nostru era unul destul de redus ca suprafață construită.

Dar a fost o inghesuială și un asalt uriaș pentru a construi oricând, oricum și cu orice preț. Încât nu există cartiere definite. Cartierele de case s-au subțiat din ce în ce mai mult. Nu știm care ar putea fi de exemplu o zonă office, pentru că în centru se pregătesc blocuri dormitor. La fel și în zona noului Mall. Și acolo tot blocuri dormitor deși era zona cea mai bună, poate pentru o zonă office.

Periferiile Râmnicului care de regulă în marile orașe europene sunt ale caselor cu peluze verzi, pentru clasa mijlocie, liniștite și fără aglomerație, la Râmnic se mută din ce în mai mult spre Vlădești, Mihăești sau Budești, pentru că asaltul betoanelor este din ce în ce mai mare. Dezvoltatorii imobiliari vin ca tăvălugul și înghit orice urmă de recreere, orice urmă că ar putea fi altceva în zonă.

Deja familiile de peste 40 de ani fug spre casele din comunele vecine, sperând că zgomotul orașului rămâne în urmă. Dar dezvoltatorii zâmbesc, fac PUZ-uri, după PUZ-uri, au găurit complet harta PUG-ului, nici nu ai recunoaște orașul care era gândit acum 10 ani. Aici ar fi putut fi o școală, greșit, aici este un bloc. Aici ar fi putut fi mic parc, greșit, aici este un bloc. Aici putea fi o stradă nouă, greșit, aici este un bloc. Aici era o parcare, greșit aici este un bloc. Aici era o casă, greșit aici este un bloc.

Nu, nu spunem că nu trebuia construit. Dimpotrivă, dinamica unui oraș, dezvoltarea de locuințe înseamnă prosperitate. Dar cum? S-ar fi supărat cineva dacă orașul nostru avea parte de cartiere cochete, securizate, care să se dezvolte frumos, uniform, cu spații generoase între construcții?

Nu, dar banii…să cumperi pământ ieftin și să vinzi 60 de apartamente cu mii de euro? Asta e alchimie, specifică Râmnicului. O alchimie care înseamnă doar haos, un haos, creionat, conturat și aglomerat de…dezvoltatorii imobiliari. Unicii stăpâni ai acestui oraș.