Hanul Vatra – Hanul Regilor de la poalele Meteorei Arnota

Costeştiul este staţiunea regilor. Sau aşa se spune. Aici, Casa Regală a României a vrut o staţiune unică prin dispunerea ei geografică, prin marea colecţie de daruri de la Dumnezeu. Pentru că la Costeştii de Vâlcea, în jurul Micului Munte al Stogului şi la poalele Meteorei Arnota, există minuni care sporesc frumuseţea celui mai frumos judeţ al României.

Vâlcea a oferit lumii prima localitate muzeu, un arhipeleag de comori care curg dinspre Parcul Naţional Buila Vânturariţa, mângâie Cheile Bistriţei şi se roagă la călugării din vechile schituri. La Costeşti a funcţionat prima „Academie a Valahiei”, la Mănăstirea Bistriţa. Aici, regele iluminat Matei Basarab şi-a dorit loc de odihnă la Arnota, mănăstirea de pe creastă. Tot aici, avem primele biserici rupestre şi un superb canion, loc de plimbare al Reginei Maria.

12736415_1049254891779223_1450490924_n

Aici, Carol s-a îndrăgostit de munte, aici, trovanţii cu puteri magice protejează drumul spre Horezu, aici, prinţul Charles al Marii Britanii a preferat să meargă pe jos, aproape de proiecţia raiului pe pământ. Aici, pântecul pământului a scos afară izvoare medicale minerale, aici, monarhii români de secol XX au vrut prima staţiune regală, cu primul pavilion regal…

Aici, Dan şi Otilia, doi tineri corporatişti care au lucrat în Germania timp de peste 15 ani, au simţit că e cazul să se întoarcă, să se întoarcă acasă, la Costeşti, la poalele Meteorei Arnota, şi să continue visul regelui. Visul de a crea cea mai elegantă zonă turistică şi cel mai frumos loc din Depresiunea Horezului, din Tirolul românesc.  Arhitectul Dan Loidl a văzut ruinele fostului stabiliment al băilor, o construcţie vernaculară cu motive brâncoveneşti, şi a decis că e cazul să readucă la viaţă, după 100 de ani, spiritul frumos al Costeştiului regal.

Aşa a apărut Hanul Vatra, un complex unic, hanul brâncovenesc al Tirolului României, hanul unde tinerii Dan şi Otilia au vrut să pună sufletul lor, să înalţe o compoziţie ca într-un palat al îngerilor, respectând parfumul epocii apuse, dar cu strălucirea unui diamant al prezentului. O investiţie cu fonduri europene, în care tânărul arhitect Dan şi 12735838_1049254908445888_1416790576_nsoţia sa, avocatul Otilia, s-au regăsit înapoi acasă. Doi corporatişti care au renunţat la Germania lui Krupp pentru Costeştiul lui Carol.

Şi aşa este. Hanul Vatra este o minune aristocrată din lemn şi fier forjat, un palat de epocă unde şi zăvoarele porţilor şi clinchetul clanţei de la uşi ne duc cu gândul la pandurii de demult, la haiducii fugari, la prinţese răpite. Lemnul de la Hanul Vatra este lucrat manual de meşterii din zonă, fierul forjat este lămurit în ferăriile Costeştiului. Iar mâncarea este de acolo, de la natură, produs tradiţional al cerului  şi al pământului de la Costeşti.

Hanul Vatra are 13 camere şi o capacitate de 30 de turişti, pentru moment. Hanul funcţionează în regim de circuit închis, pentru grupuri sau corporaţii. Hanul are o sală de conferinţe, un restaurant rustic. De altfel, toate camerele şi băile sunt rustice, cu un lemn care păstrează patina timpului. Cu toatea acestea, toate camerele au TV, baie proprie şi există wi-fi.

12675200_1049254921779220_689128054_oTuriştii au, în jurul hotelului, un parc amenajat cu foişor, alei, băncuţe. Două punţi peste râul Costeşti duc în pădurea hanului, unde turiştii pot opta pentru o plimbare relaxantă, dacă nu vor să pescuiască păstrăv.

Aceasta este doar o minune a viitoarei staţiuni regale Costeşti, colţul de cer proiectat la poalele meteorei lui Matei Basarab.

Mihai IONESCU

3 comments

  • Mult succes ! Poate asa ducem mai departe povestea acestor locuri minunate !

  • Livia

    felicitari autorului, foarte frumos scrieti aceste articole!!

  • TURIST

    Hanul vatra ( costesti ,jud .valcea ) o locatie frumoasa si atat !!! daca am facut alegerea de a petrece craciunul in aceasta locatie am crezut ca cele prezentate pe site si de patronul locatiei sunt reale , crezand ca am facut o alegere buna . patronul promitea inca de la sosirea in pensiune intampinarea cu traditiile romanesti taierea porcului , apoi seara colindatori la pensiune , impodobirea bradului , program artistic cu masa pregatita specific craciunului . pentru trei zile doua persoane plateau 2800 ron . ajunsi la pensiune unde te intampina locatia frumoasa iar in interiorul curtii cativa sateni transau un porc abia taiat , patronul aflat in preajma acestor omaeni isi intampina oaspetii cu spatele fara sa spuna macar buna ziua sau bun venit . am trecut peste acest aspect si am mers sa vedem unde si cum ne vom caza , asezandu-ne apoi la o cafea pe terasa . fiind si ora pranzului am cerut un meniu iar raspunsul a fost : avem doar o ciorba , si de aici s-au nascut multe semne de intrebare . crezand ca sunt ocupati cu pregatirile pentru seara si ziua craciunului , am ales sa facem o plimbare pe jos prin imprejurimi iar spre seara ne-am intors la „pomul laudat” . a trebuit sa cerem un pahar cu apa iar vinul fiert adus in ceasca de cafea plin cu coaja de portocala , intampinati cu atata ” ospitalitate” am hotarat sa cerem meniul pregatit in acel ” all inclusive ” . solicitarea meniului a fost surpriza momentului , amgajatii nu au nici o vina pentru ca ” pestele de la cap se impute ” ( sper ca m-am facut inteles ! ) . nu puteam sa discut cu angajatii si am solicitat sa vina patronul si sa ne explice mincina pe care ne-o servise telefonic si pe site , meniul de craciun era sub nivelul unei popote , daca cei care au facut armata au avut acces intr-o popota se vor convinge ( voi atasa meniul fotografiat asa cum a fost prezentat ) . colindatorii nu veneau la pensiune ci noi trebuia sa mergem la colindat prin sat ( asta e prima parte a progamului artistic ) , impodobirea bradului cred ca a ramas pentru anul nou iar asa zisii solisti ai programului de sarbatori erau inexistenti . dupa o discutie scurta si seaca cu patronul hanului am ales ca a doua zi dimineata sa plecam din aceasta pensiune poleita cu minciuni si imagini frumoase . o locatie care din pacate nu merita astfel de patroni , se vede ca in turismul romanesc sunt multi care n-au ce cauta acolo . am facut aceasta recenzie ca si alti oameni sa nu cada in aceiasi capcana a imaginilor si vorbelor frumoase ale patronilor hanului vatra ( costesti ,valcea ) . atitudinea asa zisului patron fata de oaspeti e zero iar angajatii nu pot face mai mult decat le este permis . pacat de locatie si spatiul de cazare , nu vreau sa ma gandesc ce-i asteapta pe cei care vor petrece revelionul acolo , cat la suta v-a fi adevar din cele promise . a doua zi dimineata dupa ce am plecat deja pusese pe facebook imagini cu colindatorii de la han , ce gluma si din ce an . dupa ce veti citi meniul ganditi-va daca pentru doua persoane in trei zile merita 2800 ron , apoi alegeti ! uitasem la plecare am fost intrebati : nu va razganditi ? ce glume fac pe banii nostrii !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *