Greu dar în sfârșit între Gutău, Pârvulescu și Gheorghiu începe să existe colaborare administrativă
Luni s-a consumat prima ședință de consiliu ceva mai normală, fără cuțite pe masă, fără scandal, fără retorici inutile, din nou cu mostre de dialog civilizat între Executiv și Legislativ, mai bine spus între Mircia Gutău și Virgil Pîrvulescu.
Au fost votate și puncte de pe ordinea de zi, comune ambelor tabere, au fost altele retrase sau respinse. Cert este că între Executiv și Legislativ, după trei luni aproape, se vede că începe să se înțeleagă faptul că un război nu duce nicăieri.
Probabil că după încă 2, 3 ședințe unde civilizzația, decența și cerebralitatea vor funcționa înaintea orgoliilor, am putea avea parte chiar de o viață democratică la Râmnicu Vâlcea.
Așa cum bănuiam, temperatura a început să scadă, odată cu închiderea ciclului electoral, norii războaielor ușor risipindu-se.
Îi felicit pe protagoniștii care au înțeles că diaologul face mai mult bine decât războiul
Asta este o veste buna si cred cu tarie ca RM VALCEA este un oras ce poate trai din turism,numai sa se vrea acest lucru si sa sa faca zona de agrement Ostroveni pe insula de la strand si Parcul Capela.In rest avem turismul monahal iar salba de statiuni este ca o comoara pentru noi toti…Clar ca lumina ochilor ca nimeni din tara asta nu doreste o concurenta pentru Brasov pe valea Oltului,tocmai de aceea autostrada ne ocoleste iar partia de schi de la Obarsie este neglijata si scoasa din programul national de turism.Dar presedintele consiliului judeteam Costi Radulescu in colaborare cu primarii de localitati poate sa faca ceva sa scoata Valcea din amorteala…Astept vara,iar filarmonica o astept in scoarul Mircea cel Batran in fiecare sambata sa concerteze in lumina reflectoarelor muzica sinfonica ROMANEASCA,cred ca ar fi unicat in Europa ca o filarmonica platita din bani publici sa dea spectacole pentru locuitorii orasului…