Golești este prima comună transformată integral în poarta de intrare în județul Vâlcea

Goleşti, margine de Râmnic, acolo, unde acum, spre asfinţit, pădurile prefac visele de noapte în proiecte concrete. Unde iarna se apropie cu pași timizi, să trimită caleștile de zăpadă, în sunet de colind și de sărbătoare sfântă.

La Goleşti, istoria începe acolo unde se termină prezentul pentru că, în cel mai scurt timp, această localitate va fi cea mai apropiată de autostrada Sibiu-Piteşti. Și legenda locului, adusă în prezent, va conferi un blazon domnesc, localității, ascunsă printre dealurile de est ale Vâlcii, pe malurile Sâmnicului. Unde pădurea de fag se termină cu rochia dantelată a livezilor.

La Goleşti, printre livezile de pruni şi meri stau mândre căpiţele de fân, în timp de vară, fluturii aruncă în aer adieri de seară. Freziile s-au cocoţat pe garduri iar berzele îşi învaţă puii să zboare. Iar nopțile sunt ale greierilor domnești. Al reginei nopții și al Mâinii Maicii Domnului.

La Goleşti puţină lume ştie că există un tainic drum pe după dealuri care ajunge la Feţenii Vâlcii, la Goleşti am văzut poate cea mai mixtă porporţie de case, avem case vechi de pe vremea Zincăi Golescu, doamna care a avut aici, iubirea, visul și fericirea de a fi adevărată contesă a Vâlcii. Avem case boiereşti, avem casele cochete cu vii în faţă ale goleştenilor, avem biserici frumoase și mănăstiri, avem un ducat unde vâlcenii au fugit de oraş pentru a se așeza aici, la poale de păduri frumoase.  Avem o poveste pe drumul care pune cortina judeţului.

Pădurile care pleacă de la Feţeni şi ajung la Goleşti sunt vechi de când lumea, înainte de a ajunge primii oameni aici. Sunt păduri unde stejarii şi fagii dansează într-o poveste de demult, unde nu există păsări scare ă nu cânte poezia nopţii. Sunt păduri unde ghioceii îşi petrec adolescenţa în martie, unde trandafirii sălbatici închină serenade albinelor, unde alunii recită din Eminescu iar ferigile povestesc legende vechi. Sunt întocmai pădurilor vieneze..

Goleştii de azi sunt o localitate în plin proces de dezvoltare, dacă până acum vreo 6 ani era o comună etanşă, izolată la margine de judeţ, azi aici se dă tonul.

Dirijorul Goleşti va descrie simfonia ecomomică a judeţului Vâlcea. Pe aici va fi poarta spre autostrada apusului, deci limite nu mai există. Următorii 10 ani sunt decisivi aici, unde trebuie să se joace clar pe cartea administraţiei şi a deschiderii către investiţii…

Iar Adrian Mitrache știe cel mai bine că viitorul localității depinde de premisele pe care le pui azi.

”Comuna este în plin proces de transformare. Sunt 15 șantiere deschise în toate punctele și satele comunei. La finalul cărora vom avea una din cele mai legate localități. Realizăm azi drumuri care unesc sate, drumuri care duc spre cătune, poduri și acces. Avem de exemplu, podul de la Ruginoasa, cu două ziduri de sprijin, de 5 metri înălțime și 30 de metri lungime. Lucrăm la extinderea rețelei de apă pe 5,6 km. Se lucrează în Tulei, lucrăm peste tot, mai ales în zonele unde în primăvară am avut acel dezastru, când comuna a fost afectată masiv de calamități”, spune Adrian Mitrache, ediul din Golești.

Omul care a reușit să transforme radical această frumoasă comună vâlceană, tot mai des căutată de investitori.

Am mers alături de Mitrache în toate satele risipite ale comunei, de sus de la bazinele de apă, de unde panorama pe care o oferă comună îți taie respirația, prin frumosul desen pastelat pe care îl bucură ochiul. Da, am fost până la Mănăstirea unde dirijor de suflet este nimeni altul decât…Dragoș Pâslaru. Aici un frumos sta ecleziast prinde comtur în jurul Mănăstirii Sf. Filimon, ocrotitorul actorilor.

Poienița, Coasta, Opătești, Gibești sunt sate unde timpul aduce din trecut povești și le transformă în harul pe care azi, locuitorii îl identifică în fiecare colț al acestei așezări. Una care își continuă amplul proces de modernizare.

Prin Programul Național de Investiții, urmează să fie extinsă canalizarea în satele Aldești, Blidari, Popești, Gibești, însemnând peste 15 km. Iar drumurile vor fi reabilitate pe o lungime de 8,35 de km în Aldești, Blidari, Popești și Drăgănești.

”Fără infrastructură, mă refer la drumuri, apă, canalizare, gaze, iluminat nu vine nimeni să investească. Chiar dacă vom fi lângă autostradă.  Trebuie ca această comună să arate impecabil ca să fie peţită de investitori. Normal că ne dorim cele mai mai multe locuri de muncă, cât mai multe afaceri aici,  ne dorim ca acest drum naţional să fie reabilitat, dar aici nu mai depinde de noi. Ce a depins de noi, facem. Asta este datoria noastră. Să fim în slujba cetățeanului”, conchide edilul din Golești.

Aşadar, ţara liniştii, povestea casei de la margine de paradis, s-ar părea că s-a născut într-una din cele mai furmoase comune vâlcene, comuna care se întinde domol, ca un râu amorţit, de la Argeş şi până la Râmnic. Este aşa cum am mai spus, curatorul Râmnicului, se pare că goleştenii sunt cei care, doar dacă vor, lasă soarele să ajungă la oraş. Casele din Goleşti sunt născute odată cu florile de prun şi de trandafir sălbatic. Aici, mierlele se trezesc primele, iar stelele rămân pe cer până la prânz. În comuna Goleşti au venit şi păstorii ardeleni, dar au fost rapid asimilaţi. Cătanele Negre, moţii lui Horea, s-au aşezat la Milcoiu şi la Goleşti. Şi au oferit un parfum transilvan acestei zone mirifice.

La capătul de nord al Goleştiului te opreşti. Priveşti înapoi şi ai senzaţia că această localitate este una aşezată metodic, cu mâna. Că ea, de fapt, nu era aici la facerea lumii şi a judeţului, ci a fost importată să fie loc de iubire al Zincăi, dar şi garda regală a Râmnicului. La Goleşti, istoria stă ascunsă sub pământ, acum câțiva ani a fost găsită o comoară şi mai sunt alte câteva sute, se spune, dar nu ies decât dacă le chemi. Acolo, printre trandafirii sălbatici, printre florile de paulownii, printre nucii obosiţi. La Goleşti, soarele face cu ochiul înainte de a trece dealul spre Râmnic şi îşi ia rămas bun de la fiecare localnic până dimineaţă.

Liviu POPESCU