Gaze, drumuri, un dispensar veterinar printre proiectele administrației Catană, în Amărăști

Un număr de 70 de tineri. Atâți au fost cei care au plecat în toamna lui 1916 la război din Amărăști. La războiul de întregire al neamului. Au participat sub comanda lui Praporgescu la luptele din Câineni, Boișoara și Dealul Spinului din Perișani. Nu s-a mai întors niciunul acasă.

”Se uită istoria. Cei tineri sunt atât de departe de acele momente care au marcat istoria României. Puțin mai realizează că fără aceste jertfe noi nu eram azi aici. Monumentele eroilor sunt în fiecare comună niște repere mai multe goegrafice decât simboluri. Asta vrem noi să facem. În prezentul de azi să strecurăm tinerei generații câteva rânduri de istorie. Să știe că fără ziua de ieri, nu o aveam pe azi. România modernă s-a născut greu, cu sânge, cu sacrificii uriașe. Tinerii de 18-20 de ani, ale căror nume se află scrise pe monument nu au pregetat pentru a-și da viața pentru ca tinerii de azi să trăiască fără griji, fără amenințări, fără pericole, într-o țară normală”, spune primarul Adrian Catană, din Amărăști.

Acesta spune că vrea să reabiliteze monumentul eroilor, intenționând ca de Înălțare să fie gata și s-ar bucura dacă la această lucrare ar participa și tinerii de azi.

În ceea ce privește, investițiile din prezent, edilul din din Amărăști se declară optimist, ADI -ul din care face parte întrunește toate condițiile de eligibilitate pentru proiectul de investiție a rețelei de gaze naturale.

”Lucrăm la un proiect de 250.000 de euro pentru reabilitarea energetică a școlii din localitate. Pe lista de sinteză a guvernului suntem prinși cu drumurile comunale dar și cu reabilitarea sediului primăriei. Am discutat cu un arhitect pentru căminul cultural aflat în conservare în zona centrală să facem o expertiză tehnică și dacă se mai poate face ceva”, completează Catană.

Totodată primarul spune că va fi amenajat un dinspensar veterinar în localitate, pentru că este nevoie, sunt încă ferme zootehnice și oamenii au nevoie de prezența unui personal de specialitate în zonă.

Alte proiecte în Amărăști sunt reabilitarea școlii de centru, a sediului administrativ, realizarea unui complex sportiv care include o sală polivalentă cu 102 locuri, în parcul Zăvoi. Dar cel mai important lucru este deschiderea comunei pentru investitori privați care să ofere locuri de muncă pentru locuitori. Catană spune că șansa dezvoltării comunei se află în mână celor care vor să dezvolte afaceri, acesta le recomandă cetățenilor să își facă ferme, mici afaceri, orice consideră că poate valorifica potențialul uman și resursele localității.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *