Garda de Mediu Vâlcea, o instituţie inutilă care doarme în papucii toxici ai statului
Probabil nu sunt în stare nici mirosul de şosete umblate de o zi să-l distingă.
Asta este Garda de Mediu Vâlcea, o instituţie care nu face nimic, doar umblă prin primării şi amendează ţăranii dacă îşi varsă murăturile pe arătură, de când Urban nu vrea să le mai ridice pubela. Nu spun că nu e corect, dar…
Într-un judeţ în care Avicolele pompează găinaţ în atmosferă, când la Băbeni, la ora 7 dimineaţa, nu se poate respira de rahat de porc, când trec maşinile cu fecale de animale ca la mă-sa pe tarla, când în zona platformei sunt momente când te ţii cu mâna la nas, Garda de Mediu croşetează mileuri.
Asta este instituţia care trebuie să ne apere oftalmologia… Şi la Măldăreşti au intrat la groapa aia abia după ce s-a dat foc, deşi, de-a lungul a 4 ani, când ploua, torenţi de gunoaie ajungeau în DN 67. Crede cineva că Garda a văzut?
Când toate barajele şi lacurile de acumulare trosnesc de mizerie, când, pe Valea Oltului, s-a mutat toată groapa de gunoi a Europei, Garda de Mediu croşetează ciorapi de lână.
Ba, mă scuzaţi, când ardea Fabrica lui Potop, după ce norul toxic a fost raportat de pe staţia spaţială, a apărut şi o pupăză de la Garda de Mediu, cu Loganul din dotare, deranjată că i s-a stricat week-endul.
Asta este povestea unei instituţii care nu există. Nu vreau să mă gândesc ce salarii ridică de pe stat Garda de (Ev) Mediu de la Vâlcea…
P.S. Poate că nu au miros comisarii de acolo, dar ar trebui să le „lacrăme ochii” când inspiră arome de sulfuri, rahat de porc şi gâinaţ pe la Băbeni, Mihăeşti, Frânceşti.
Liviu POPESCU