Galop demografic la Mihăești, localitatea care se află pe locul 3 ca populație în județ
Cu peste 10.000 de locuitori, cu peste 2000 de locuri de muncă, două școli care adună 500 de elevi, cu noi cconstrucții rezidențiale, cu evenimente mondene gen Ride the Vibe, parcuri, un mini spital, sala de sport polivalentă, cu expansiune economică, comuna Mihăești este polul demografic al județului Vâlcea, asta și datorită celului mai mare intravilan dintre comunele metropolitane.
”Avem o suprafață generoasă de intravilan care a crescut enorm în ultimii 30 de ani. De aceea și afluxul de noi rezidenți în ultima perioadă. Distanța de 15 minute până la Râmnicu Vâlcea, utilitățile, mai puțin, din păcate rețeaua de canalizare dar care nu a depins de noi, au fost aspecte care au determinat această migrație spre Mihăești. Precum și dezvoltarea industrială. Chiar acum avem trei noi agenți economici care lucrează pentru a deschide aici afaceri de producție. Suntem așadar o localitate care combină aspectul rezidențial cu cel industrial, avem cea mai variată formă de afaceri industriale în foarte multe domenii care înseamnă locuri de muncă și bani la bugetul propriu de venituri”, spune primarul Constantin Bărzăgeanu.
Comuna Mihăești se află la limita teritorială de sud a Râmnicului și sse întinde de-a lungul a două drumuri naționale extrem de importante DN 64 și DN 67, drumurile de legătură cu Slatina și Târgu Jiu, importante culoare de tranzit. Are așa cum am spus cea mai mare suprafață de intravilan ceea ce o face o destinație favorită pentru ansambluri rezidențiale.
Totodată comuna este liantul industrial între Platforma chimică a Râmnicului și zona industrială a Băbeniului și totodată se învecinează cu 4 orașe – Râmnicu Vâlcea, Ocnele Mari, Băile Govora și Băbeni. Automat este un pol urban în creștere, economic fiind a doua comună din județul Vâlcea.
Localitatea deține și imporatante edifici de patrimoniu, mănăstiri, schituri, conace boierești, ape minerale sulfuroase ceea ce o face să aibă un potențial de creștere pe toate palierele.