Galicea, o frumoasă așezare între Topolog și Olt care coboară în trepte dinspre Cremenari

Galicea este o punte între dealurile înalte ale Vâlcii de Est și frumoasa luncă a Oltului, locul unde Topologul își termină demersurile sale ca râu, optând să meragă în tandem cu marele râu spre Dunăre.

Azi am traversat după multă vreme Galicea de sus. Galicea de la Brătia, Cremenari până la marginea Budeștiului, admirând atâtea frumoase panorame carre deschid și munții și pădurile discrete de stejar ale acestui mic triunghi de est al județului.

Case frumoase, foarte multe noi am remarcat, case care se așează la umbra pădurii, printre lanurile proaspăt secerate, printre livezile cu pruni, este o localitate diferită pe cele patru puncte cardinale. Nu este ușor de administrat dar Florin Mărăcine spune că pas cu pas, pe etape, localitatea se omogenizează ca infrastructură, ca rețele edilitare.

”Dorim ca Galicea să fie căutată pentru toate satele componente. Să nu avem momente de genul se evită satul X pentru că nu știu ce nu are, drumul e prost, lipsește apa și așa mai departe. Toate satele Galicei sunt prioritare. Așa cum arată centrul comunei, așa vrem să arate fiecare sat. Da, este adevărat se mută mulți orășeni aici. Ne sună, vor să știe care este prețul zonei, ce utilități sunt. Orice astfel de telefon este o bucurie pentru noi. Înseamnă că hemoragia plecărilor din comună a încetat”, spune Florin Mărăcine.

Am văzut azi și zona centrală, acolo unde o fântână cu ”apă plată” adună deja pe cei cu bidoane care doresc să ia apă de aici. ”Apa sfințită” e o legendă că apa de la această fântână rămâne la fel, cu aceleași proprietăți și la o săptămână după ce ai luat-o. În jurul Fântânii avem stadionul, avem parcul și avem ștrandul care este plin. Nu doar în week-end, mereu, în fiecare zi avem tineri, elevii din vacanță care vin aici la scaldă, la piscina Galicei.

Nu evitați Galicea când treceți de la nord la sud. Întotdeauna mi-a plăcut parcă mai mult malul de est al Oltului decât cel de vest, cel viticol. Dar cel ce de est are așa, un parfum. De fapt este Muntenia de Vâlcea pe partea asta de Olt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *