Galicea ar putea avea debarcader, cherhana și turism pescăresc

În cadrul unui parteneriat cu Grupul Local de Pescuit ”Lotru-Olt Mijlociu”, comuna Galicea pregătește un proiect care vizează înființarea în localitate a unui debarcader, o cherhana și un han pescăresc.

Proiectul ar putea fi finanțat din fondul european pentru pescuit și vizează creșterea economică, crearea de locuri de muncă, precum și dezvoltarea unui turism pescăresc.  Apariția unui turism pescăresc în Galicea ar aduce cu sine apariția de pensiuni, vile, restaurante, puncte comerciale, precum și dezvoltarea activităților pescărești prin crearea de puncte de desfacere sau fabrici de prelucrat produse din pește.

Primarul Ion Năfliu spune că ”este un proiect de amploare și se pretează foarte bine în Galicea. Avem locația potrivită pentru un asemenea proiect și putem valorifica natura. Avem deltă, faună și se poate pescui. Dorim ca acest proiect să poată fi realizat, deoarece s-ar îmbunătăți considerabil calitatea vieții din această zonă, atât din punct de vedere socio-economic cât și ambiental. Plus de asta, în tot județul, nu există un asemenea obiectiv. Malurile Oltului și delta care s-a creat aici arată spectaculos, iar turismul s-ar dezvolta rapid. De asemenea, dorim să ajutăm și pescarii din localitate, pentru că și-au înființat o asociație și, de aceea, am propus și alte modele de proiecte pentru piscicultură.”, a menționat primarul Ion Năfliu.

Claudia POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *