Galicea, localitatea prefaţată de o deltă şi împlinită sus, pe coama dealurilor Munteniei

Egretele, lişiţele, lebedele şi, mai nou, pelicanii au confirmat ceea ce am spus noi de atâţia ani. La Vâlcea avem cele mai multe delte din ţară, din care una, cu adevărat specială, este cea creată de timp şi aluviuni în zona lacului de acumulare Ioneşti.

Cum treci podul nemţilor şi intri în Galicea, efectiv, poţi admira, pe partea dreaptă, grinduri, stufăriş, sălcii, limbi de pământ unde egretele şi scufundacii stau ca la Gorgova sau Maliuc, astfel încât ai impresia că te afli, de fapt, pe canalele Dunării, şi nu aici, la poalele dealurilor de est ale Olteniei.

Galicea este comuna care începe cu o deltă şi se termină sus, pe piemontul Cotmenei. Adică pe dealurile înalte care curg dinspre Argeş spre Vâlcea.

De la fântâna Brătienilor se desface, astfel, una din comunele celei mai frumoase margini de Olt, un spirit muntenesc adus în harta Olteniei, de la merii de sus spre lişiţele gălăgioase ale deltei de jos.

Aici, istoria a fost legată de Mihai Viteazul, de boierii vlastelini, de lumea aristocrată şi de nebunia din secolele pre-renascentiste, când lumea europeană se aşeza, pregătind frumoasele evoluţii socio-culturale ale secolelor XVII – XVIII.

Vâlcea a fost judeţ nobiliar, un judeţ în care Galicea a avut un rost, unde boierii Rudeanu şi Cremeneanu au avut moşii şi au pus bazele învăţământului. Mulţi dascăli, la început pe lângă bisericile sfinte (4, deja obiective de patrimoniu – Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, cu zid de incintă, a fostului schit Flămânda, din satul Valea Râului, fost Flămânda, ctitorie din 1596 a logofătului Teodosie Rudeanu; Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din 1752, cu picturi murale interioare originare din Teiu; Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”, din secolul al XVIII-lea, refăcută în 1821, din satul Cocoru; Biserica cu hramul „Sfinții Voievozi” (1833), cu picturi originare în altar și pronaos și cu pridvor adăugat în 1890, în satul Bratia din Deal), au dat ştiinţă de carte  celor mici, astfel încât, la începutul secolului al XIX-lea, la Galicea, putem vorbi de un puternic curent naţional erudit.

Lunca Topologului era drumul Bucureştilor şi un tranzit comercial de mărfuri şi idei avea loc în mod regulat. De aceea, Galicea este centru paşoptist, care, ulterior, este ales drept loc pentru adunările ad-hoc din timpul lui Cuza.

Avem primul bac la 1810, chiar la Galicea, făcându-se legătura cu zona viticolă de peste Olt. Bacul a funcţionat timp de peste 130 de ani. Potrivit scrierilor, “era un bac mare, care ajuta şi la trecerea oilor, dar şi a caravanelor cu vin şi grâne”.

Nemţii reuşesc să ridice un pod durabil în secolul XX, unul care şi astăzi rezistă, fiind obiectiv protejat.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În prezent, Galicea este o localitate de tranzit dinspre Oltenia de jos spre Râmnic, aflată în zona periurbană, şi care, încet, încet, îşi identifică un drum economic. Primăria lucrează la proiectele de infrastructură şi de apă, multe sate fiind, vara, nevoite să aducă apă cu cisternele. Dealurile înalte ale Argeşului care ajung până aici sunt cunoscute prin faptul că sunt argiloase şi foarte slabe în resursa de apă.

Totodată, Galicea are agricultura în proiect, aflându-se chiar în lunca irigabilă a Oltului, dar şi la confluenţa Topologului cu râul Olt. Turismul piscicol este un germene aflat în discuţie, dorindu-se valorificarea peisajului deltaic.

Galicea, de altfel, deschide frumosul regat al “comunelor de jos”, cum se spune, apropo de metafora Ţărilor de Jos, iar de aici urmează Stoileştii, Olanu şi Drăgoeştii, localităţile înghesuite de Olt spre mejdina Munteniei.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *