Frumoşii cai ai Vâlcii sunt…. regii Ţării Loviştei

Ţara Loviştei, această ţară a moţilor de la sud de Carpaţi, de departe una din cele mai frumoase depresiuni intramontane ale României, o cetate înconjurată din toate părţile de crestele Făgăraşilor şi Parângului, de dincole de Olt, este leagănul civilizaţiei româneşti.

Aici s-a născut poporul român, în primele cnezate, Litiovoi, Seneslau, Miraslau, Basarabii au plecat să cucereasca întreagă ţară a românilor, de aici, din frumoasa vatră montană a Loviştei. O regiune atipică, deşi se află geografic în Oltenia, graiul este altul, care duce spre Ardeal, este vorbirea molcomă, rar, cu cuvinte apăsate. Oameni ai muntelui. Oameni pe care nimeni nu a reuşit vreodată să-i stăpânească. Nici marile Imperii medievale, nici comuniştii, aici, activiştii de partid s-au confrutat cu cele mai aprige grupe de partizani, aici s-au mâncat carnetele roşii ale PMR-ului.

Dar aici, mai este ceva. Regele animalelor, regele Loviştei, fiinţa care a fost alături de lovişteni, încă de la facerea lumii, cum se spune. Calul.

Loviştenii sunt de când lumea. De când au marcat pietrele de la Boişoara până la Perişani, cu înscrisuri creştine, sunt oameni care nu ştiu a trăi la şes, pentru ei, Dumnezeu este mai aproape, îi desparte de divinitate, doar un nor, acolo, deasupra casei, cocoţată pe creasta montană.

Frumoşii cai ai Vâlcii, sunt cai care au tras caleştile cu heruvimi, sunt caii care în Loviştea au construit lumea. Sunt caii care au stat acolo, lângă pridvorul casei, a fost primul animal cu care pruncii vorbeau prima dată..

“Calul? Calul a fost aici de milenii. A fost mijlocul nostru de trai, a fost animalul care mergea peste tot alături de noi. În vârful muntelui, la cosit, mergea cu turma de oi, mergea la război, era animalul legat sufleteşte de boişorean. Până în 90, nu era casă fără cai. Era o mândrie şi o competiţie între familii, între flăcăi. Pentru că acest animal era ca un blazon”, spune Mihai Săndulache, primarul Boişoarei.

Azi, dacă mai sunt 200 de cai în Boişoara. Tinerii mai mult ţin la acest animal. Nu mai e folosit la munci agricole, decât foarte puţin. L-au păstrat ca pe un simbol al familiei. Azi, câţiva cai negrii zburdau pe platoul Boişoarei, alergau prin marea de verde crud, un spectacol intens, pe care nu puteai să nu-l aplauzi, cu sufletul, acolo în marea arenă a Loviştei.

“Am crescut cu cal, am trăit cu caii, a fost emblema noastră, a celor din Loviştea. Calul te purta oriunde, te ajuta la toate treburile. Aici calul era respectat., eu nu am auzit vreodată să lovească cineva un cal. Era îngrijit, ţesălat, era un totem al zonei. Părinţii mei nu concepeau să nu avem cai. Familiile înstărite, nu mai foloseau caii la munci agricole, caii erau de blazon, de agrement, se căutau cai de rasă. Da, cum bine spuneţi, este regele Loviştei”, spune Cristian Buican, născut în Loviştea, în prezent, secretar al Camerei Deputaţilor.

Din păcate şi în Perişani, nu mai sunt cai. Decât câteva sute. În Perişani, multă vreme calul a concurat cu boul. Boii erau de preferat de mulţi perişăneni, spune primarul Ion Sandu, pentru cărăuşie (trocul cu oltenii de la şes) sau pentru muncile agricole. Calul însă a câştigat competiţia, pentru că el putea urca până sus pe creasta muntelui, la stână.. Caii erau folosiţi de ciobăniţe pentru a duce merinde.

“Nu era nimic anormal să vezi femei călare pe cal. Ele mergeau câte 8 km cu calul acolo unde erau fâneţele, Calul face parte din tabloul loviştean, deşi azi calul dispare din peisaj, înlcouind fiind de…tractor”, spune Ion Sandu.

La Titeşti, însă, sunt peste 300 de cai. Aici calul este încă venerat şi respectat, chiar dacă au apărut şi utilajele.

“Eu când voi ieşi la pensie, cal îmi voi lua. Am iubit acest animal. Tatăl meu a avut toate rasele de cai. Eram legaţi de acest animal ca de un frate. Era o întreagă poveste creşterea calului. Calul a fost mândria noastră. Cu calul mergeai la o iubită. La nunţi erau cete de călăreţi. Caii era învăţaţi să meargă buiestru., erau împodobiţi, se făceau curse, Erau concursuri care avea cel mai frumos cal. Ciobanii aveau câtea 3-4 cai, mergeau cu ei, sus, pe creasta de munte, legaţi unul de altul, în şir indian. Păstrez cu mândrie şi acum semnul pe care îl am la gură. De accea port barbă şi mustaţă, când eram mic, un nărăvaş m-a aruncat şi am căzut. Şi am semnele şi acum. Dar nu sunt supărat, nu am fost niciodată. Sunt semne făcute de prietenul meu din copilărie”, spune Cătălin Daneş, primarul din Titeşti.

Pe păsunile Titeştiului mai zburdă în prezent, vreo 300 de cai, la o populaţie de 900 de locuitori.

Caii au fost animalele haiducilor din Loviştea. Toate caravanele care treceau pe Valea Oltului, poştalioanele, diligenţele, erau atacate, de cetele de haiduci ale loviştenilor care se pierdeau apoi, de nu mai “găseai urmă de cal în codru verde”.

În Ţara Loviştei acum un secol, erau peste 8000 de cai. Azi, în cele cinci comune numărul lor nu depăşeşte 800. Mulţi dintre aceştia nu mai sunt de mult animale de muncă. În Câineni de exemplul chiar dacă omul şi-a cumpărat tractor, nu a renunţat la cal. “Nu pot, e ca şi cum aş renunţa la parte din suflet, din viaţa mea”, spune nea Mihai.

De vreţi să vedeţi frumoşii cai ai Vâlcii, regii Ţării Loviştei, de la Câineni urcaţi spre Perişani, prin Boişoara şi Titeşti. Acolo, pe mările de verde crud, platourile intramontane ale Ţării Loviştei, aleargă, aceste superbe exemplare, care s-au născut odată cu lumea….

Liviu POPESCU

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *