Frumoasa rivieră a Oltului, arată splendid la Bujoreni

Categoric, este cea mai frumoasă margine de Olt, o localitate despre care nu ai bănui că are cea mai elegantă rivieră, Bujoreniul fiind cunoscut mai mult prin tranzitul de pe DN 7.

Numai că toată zona de la monument în dreapta, până la Olt este o pleiadă de zone rezidenţiale, cu case noi, cochete, cu cartiere care cresc, structura acestei comune fiind cu totul alta de cum era poate până acum 10 ani. Vorbim de o localitate care a valorificat foarte mult Lacul de la Barajul Nord şi în prezent se poate argumenta că avem o rivieră în toată regula.

De altfel pe aici este un drum care leagă municipiul de Bujoreni, vechiul drum al pescarilor, drumul digului care reuneşte cele mai frumoase zone ale Bujoreniului.

“Am investit foarte mult în această zonă a Bujoreniului, pentru că localitatea, zona de intravilan s-a extins. Sper că municipiul va finaliza cei 200 de metri de asfalt, asftel încât pentru cei care locuiesc în Olteni să fie mai uşor de ajuns. Lucrăm la canalizare, la proiectul de gaze, toate aceste investiţii vin să articuleze nivelul de trai în comuna Bujoreni”, spune primarul George Gîngu.

De altfel, dacă vorbim la Bujoreni de o rivieră, la fel de bine se poate vorbi şi de o zonă subcaroatică. Comuna se duce până sus pe dealurile Bogdaneştiului, fiind astfel foarte frumos perimetrizată între dealurile înalte ale Vâlcii şi albia râului Olt. Se poate spune că este cea mai dinamică localitate periurbană, cu cea mai mare creştere a demografiei.

Localitatea beneficiază de un parc industrial, de aici începe drumul Athosului Românesc, avem unul dintre cele mai frumoase muzee etnografice în aer liber din ţară. Deci cu adevărat, se poate argumenta că vorbim de comună completă. De altfel este şi o comună cu un nivel de trai ridicat şi cu multe aşteptări din partea locuitorilor. Mai ales a celora care au venit aici în ultimii zece ani. Pentru că în 30 de ani, populaţia comunei Bujoreni nu numai că a crescut la peste 6000 de locuitori în acte, dar peste 60 de procente sunt persoane nou sosite aici, Bujoreniul fiind considerat Pipera Râmnicului.

Noaptea e o feerie să vezi luminile Bujoreniului, un impozant târg al Vâlcii, loc unde natura armonizează sufletul omului, relaxează spiritul şi invită parcă spre un alt tărâm, unul al iubirii, al liniştii, al fiinţării.

Aici, aristocraţia veche a Vâlcii, boierii Bujoreni, Săltea aveau reşedinţe impresionante, o lume bună care locuia în aşezarea aflată pe drumul spre băi, la începutul intrării Oltului în frumoasa şi îngustă uvertură subcarpatică, înainte de Defileu.

Aşadar era normal ca Bujorenii să devină azi cartier rezidenţial, numărul locuitorilor are dinamică pozitivă de la an la la, orăşenii care au ţintit acest ţinut în care seara, după agitaţia urbană, să primeasca terapia grădinilor, unde primăvara după un început timid, începe să danseze printre livezile ce îmbracă rochii de mireasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *