Florin Ionescu a mai reușit să semneze un contract cu fonduri europene pentru Stoilești
Florin Ionescu, primarul comunei Stoilești, a reușit să semneze un contract cu fonduri europene pentru reabilitarea energetică a sediului actualei primării, un contract care prevede schimbare izolație, pompe de căldură, panouri fotovoltaice.
”Vorbim de o investiție amplă, un care se impunea acestei clădiri, care oricum după ce primăria se va muta, va avea o destinație socială, posibil un centru pentru seniori orice în acest sens. Vor fi schimbate acoperiș, învelitorile, se vor monta pompe de căldură și panouri fotovoltaice. Suntem în evaluare și cu parcul fotovoltaic. Toate pentru a reduce costurile și pentru a folosi bugetul local în investiții pe infrastructură”, susține Florin Ionescu.
De altfel, vorbim de o comună care are cea mai întinsă rețea de drumuri. Administrația Ionescu a reușit în 12 ani să modernizeze o parte dintre acestea cu axe de finanțare, european, guvernamentală, cu fonduri locale dar încă mai este mult până când totul se va finaliza.
”Așteptăm orice măsură pe fonduri europene, un nou program guvernamental, granturi pentru a definitiva la un moment dat această uriașă infrastructură de drumuri și să ridicăm calitatea vieții locuitorilor. Și nu în ultimul rând să atragem aici investitori privați”, conchide primarul din Stoilești.