Filarmonica Ion Dumitrescu ar putea concerta anual la Casa Dumitrescu din Oteşani

Născut în 20 mai 1913 la Oteşani, Vâlcea, mort în dimineaţa zilei de vineri, 6 septembrie 1996, la ora 7.30, la Bucureşti, Ion Dumitrescu, fostul student al Academiei de Muzică din Bucureşti, unde i-a avut ca dascăli pe Mihail Jora, Dimitrie Cuclin, Ionel Perlea, Alfonso Castaldi, Constantin Brăiloiu, George Breazul, devenea în scurt timp profesor de armonie, contrapunct şi compoziţie în cadrul Conservatorului ”Ciprian Porumbescu”.

Membru corespondent al prestigioasei Académie des Beaux-Arts de l’Institut de France şi al Academiei Tiberine din Roma, Ion Dumitrescu, artist de vastă cultură şi rigoare clasică, a condus, o lungă perioadă, obştea muzicală românească.

Lui i se datorează organizarea şi susţinerea personalităţii Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România într-o perioadă aspră, acţiunea sa practică, răsfrântă în viaţa publică timp de un sfert de veac (a fost secretar, apoi preşedinte al Uniunii între 1953 şi 1977), având o influenţă hotărâtoare. Ion Dumitrescu a construit cu migală și abilitate Uniunea Compozitorilor din România, într-o formă ideală pentru vremea respectivă și apărând demnitatea și independența estetică a muzicienilor. Destul, poate, să amintesc contribuţia sa la elaborarea şi aplicarea Legii drepturilor de autor în domeniul muzical, structura cuprinzătoare şi elastică a uniunii de creaţie, cu specificul ei distinct, înfiinţarea Editurii Muzicale, care a avut, un timp, tipografie proprie – lucru deloc neglijabil, având în vedere particularităţile tipăriturii muzicale. Şi multe altele, pe care care cei ce au beneficiat de generoasa sa îndrumare le-ar putea readuce în discuţie. În 3 februarie 1977, Ion Dumitrescu era înlăturat brutal de la conducerea Uniunii, din ordinul lui Ceaușescu, tocmai pentru independența sa, iar reparaţia morală care i s-ar fi cuvenit după 1990 nu s-a produs…

Graţie fiicei sale, Ilinca Dumitrescu, Filarmonica din Râmnicu Vâlcea va concerta, cel puţin o dată pe an, acasă la marele compozitor, în Oteşanii Vâlcii…

“Este o mare onoare acest fapt, iar marea doamnă a muzicii româneşti, doamna Ilinca Dumitrescu, sprijină acest proiect cultural. Nu trebuie niciodată să uităm valorile pe care le-a dat Vâlcea. Iar bijuteria păstrată aici, la noi în comună, Casa Dumitrescu, cum ar putea fi altfel valorificată dacă nu printr-un concert, o dată pe an, un eveniment de mare anvergură, o serată de excepţie, un eveniment cultural care, sper eu va deveni o tradiţie, aici, la Oteşani?”, spune primarul Mircea Oprişor.

“Detaşându-mă de faptul că sunt fiica compozitorului Ion Dumitrescu, tatăl meu a fost o mare personalitate, nu numai a muzicii, ci şi a culturii româneşti din secolul al XX-lea. El a influenţat în mod pozitiv tot ceea ce s-a petrecut în acea epocă, atât de dificilă şi de tulbure, şi, totodată, a însemnat foarte mult pentru generaţia postenesciană, o generaţie reprezentată de mari maeştri, precum Paul Constantinescu, Alfred Alessandrescu, Sabin Drăgoi, Marţian Negrea, Mihail Jora, tatăl meu, Ion Dumitrescu, fratele lui, Gheorghe Dumitrescu, Dinu Lipatti, Theodor Rogalski, care ştiau foarte bine ştiinţa muzicii, care nu scriau elucubraţii, fapt ce arată că muzica lor se cântă, că nu a fost doar o modă, aşa cum se întâmplă cu multe lucrări din generaţia posterioară lor. Au fost mari muzicieni, care sunt pereni, iar muzica lor este cântată şi este plăcută de marele public, fiindcă, până la urmă, noi, muzicienii, nu compunem şi nu cântăm doar pentru noi, ci şi pentru marele public, care, dacă nu ne aplaudă, ne transmite că nu suntem ceea ce trebuie“, spunea dr. Ilinca Dumitrescu, pianistă solistă concertistă, muzicolog, realizator şi producător tv, cu ocazia unui eveniment omagial dedicat memoriei tatălui său.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *