“Fetele lui Stela” sau cum destinul se schimbă atunci când oamenii buni intervin în viaţa ta

Era iarna lui 1997, undeva la Roeşti, într-un cătun izolat. O iarnă mai mult ploioasă, fără zăpadă, noroaiele nu permiteau decât căruţelor să ajungă la cele câteva suflete care locuiau aici, la marginea comunei.

Gheorghe Drăghici era după primul an de mandat şi îşi aminteşte că fix înainte de vacanţă de iarnă a venit la el, directoarea şcolii generale. Femeia avea o mare rugăminte. Despre “fetele lui Stela”. Stela era o femeie amărâtă care locuia în cătunul de mai sus, într-o casă, vorba vine, o dărăpănâtură, fără curent, cu o pensie de boală care abia ajungea pentru a pune ceva pe masă celor 2 fete de de gimnaziu, una în clasa a VI-la şi una a V-a.

“Domnule primar, haideţi să facem ceva. Fetiţele sunt foarte bune la şcoală, sunt cuminţi dar mi-e milă mie de ele. Umblă golaş, tare mi-e teamă să nu se îmbolnăvească. Trebuie să le ajutăm, e păcat de ele, domnule primar, sunt copii cu situaţie care nu au atâta putere de muncă şi drag de carte”, i-a spus directoarea edilului.

Drăghici a convocat o anchetă socială, au mers la casa Stelei şi s-a îngrozit în ce situaţie trăiau cele trei persoane. Casa friguroasă, cu geamuri sparte, prin care sufla vântul, sta să se prăbuşească, fără lemne de foc, cu o lampă veche. Atunci Drăghici a luat decizia de a face ceva pentru fetiţele care aveau numai note de 10. În două săptămâni a găsit o şcoală la Râmnic, care oferea cazare, masă, cu posibilitatea ca fetele să vină în week-end acasă, la Roeşti..

“Costurile le-am suportat şi eu. Am dus fetele tot gimnaziul duminică la şcoală şi le aducem vinerea. Când puteam le lăsam şi nişte bani de buzunar. Mă refuzau dar în cele din urmă au acceptat. Pedagogii de la internat mă ţineau mereu la curent cu situaţia fetelor. Fete cuminţi care descoperiseră, sincer, vă spun, pentru prima dată, cum arată un televizor. După gimnaziu fetele s-au dus la liceu şi apoi în viaţa lor”

Anii au trecut, iar în vara asta, Drăghici a avut parte de două surprize. Plimbându-se prin sat, într-o după amiază, a oprit lângă el, o maşină de teren. O femeie draguţă, cochetă, a coborât şi l-.a tras de mână. “Săru mână, domnule primar”. Drăghici a zâmbit. “Eh, Săru mâna, doar nu sunt femeie?”. “Da, domnule primar, mulţumesc pentru tot. Nu-i aşa că nu mă recunoaşteţi? Eu sunt fata cea mare a Stelei”.

Primarul a rămas blocat. A strâns-o în braţe pe femeia de aproape 30 de ani. Fata terminase liceul, urmase o facultate, avea familie şi stătea în Piteşti, unde conducea o firmă.

Iar a doua surpriză a avut-o în urmă cu o săptămână, Drăghici a ajuns la Clinica de Cardiologie de la Călimăneşti. Aştepta triajul iar la un moment dat, se apropie de el o asistentă medicală drăguţă, care, cu o voce tremurândă l-a întrebat: timid “Sunteţi domnul Drăghici, primarul din Roeşti?” Da, a răspus primarul. “Eu sunt fata cea mică a Stelei. Veniţi aici”, i-a spus fata completându-i fişa cu emoţie.

Terminase liceul şi apoi şcoala postliceală sanitară.

“Asta e tot”, spune primarul. “Viaţa cu toate ramificaţiile ei”.

De altfel, asta nu e tot. În aceste zile, Drăghici a recidivat. Ridică o casă pentru o altă familie nevoiaşă, care are 4 copii. Cel mare în clasa a 5-a, cea mică are 1 an şi 8 luni. Care trăiesc într-o colibă, în prezent, fără curent şi insalubră.

“A, atunci când am măsurat topo dimensiunile celor trei camere, fetiţa de un an şi 8 luni a trecut peste funia de măsuratori şi mi-a şoptit că asta va fi camera ei. Am tăcut eu, emoţionat”

Alte fete ale Stelei care vor primi o şansă în viaţă. O şansă care să le modifice probabil un destin, unul care părea cu totul compromis.

Liviu Popescu

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *