“Fefeleaga” din Perişani a împlinit 100 de ani; femeia care a mers pe jos, 75 de ani, pe lângă calul încărcat cu desagi

În această lună, Primăria din Perişani a sărbătorit-o pe tanti Ana, din satul Spinu, cu ocazia împlinirii a 100 de ani, vârstă pe care femeia a împlinit-o în data de 18 februarie.

Tanti Ana locuiește de câțiva ani la fiica sa Maria lui Mitoc din satul Perișani, unde dealtminteri a şi fost sărbătorită.

“Tanti Ana a trăit o mare parte din viața sa în zona de est a localității noastre la Topolog, cum spun localnicii, de fapt acolo a avut o proprietate de fânețe de când era copil la părinții săi, când făcea parte din familia Mihăiescu Ion din satul Spinu. Tot acolo a continuat să meargă în multe veri din viața sa și după ce s-a căsătorit cu soțul Voinea Ion, care era din același sat cu ea. Şi el a avut proprietate acolo. Tanti Ana, iarna stătea acasă în sat iar primăvara, vara și toamna, mergea zeci de kilometri pe picioare cu desagii plini cu merinde să le ajungă mai mult timp soțului și celor doi copii ai lor Maria și Ștefan”, spune primarul Ion Sandu.

Ca tanti Ana, au trăit mulți ani o parte a oamenilor din comuna Perișani, mergeau cu toții în zona Topologului din satele Spinu, Podeni și Mlăceni, să pregătească nutrețul de iarnă pentru animalele din gospodării, cartofii necesari traiului pentru un an de zile, acolo își creșteau copiii, acolo îmbătrâneau sau uneori unii chiar decedau pe întinsele terenuri de fânețe.

“Soțul Ion Voinea a decedat în anul 2005 când împlinise vârsta de 82 de ani, soția Ana Voinea a continuat să rămână în viață încă 15 de ani, și poate Dumnezeu s-o mai lase să trăiască cine știe cât…. Faptul că tanti Ana Voinea a prins această frumoasă vârstă de 100 de ani se datorează și că, timp de 75 de ani a parcurs drumul dintre satul Spinu și zona Topologului, mergând pe jos pe lângă calul ce-l ducea de dârlogi, căci călare nu se putea deoarece spinarea calului transporta mâncarea celor care trăiau câteva luni de zile în fiecare an acolo, unde munceau terenurile familiei. La mulți ani tanti Ana, să dea Domnul să doborâți recordul de longevitate locală pe care-l deține o altă persoană feminină, tanti Mia lui Buligel, cea pe care am sărbătorit-o în anul 2012 tot la împlinirea vârstei de 100 ani, după acel eveniment aniversar, a mai trăit 2 ani, a decedat la venerabila vârstă de 102 ani. La acest important eveniment, tanti Ana a primit din partea administrației locale Perișani un imens buchet de flori și urmează să-i se înmâneze și suma de 2500 lei ca premiu de longevitate”, a mai spus primarul Ion Sandu

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *