Faurecia a devenit cel mai mare angajator din Vâlcea, depăşind Oltchim; Din martie şi-a dublat spaţiile de producţie

Faurecia urmează ca în acest an să dubleze numărul angajaţilor, după ce a finalizat pe 1 martie construcţia unei noi hale de producţie. Astfel numărul angajaţilor Faurecia va depăşi cifra de 2000, lăsând în urmă Oltchim, combinat aflat în proces de privatizare, francezii devenind astfel motorul economic al Vâlcii.

În prezent, la Faurecia lucrează salariaţi din nu mai puţin de 35 de localităţi, adică din aproape jumătate de judeţ, Parcul Industrial Budeşti, fiind astăzi o alternativă a zonei industriale Râureni.

Mai mult, în 2019, în Parcul Industrial Budeşti urmează să vină două noi companii, clienţi direct ai Faurecia, care vor însuma un număr de 1000 de angajaţi, asta în afara de nemţii de la Krombach care au anunţat intenţia de a dezvolta afaceri al Râmnicu Vâlcea.

Faurecia are unitati in Talmaciu (Sibiu, divizia Scaune Auto), Craiova (Tehnologii de Control a Emisiilor) si Pitesti (Sisteme de Interior). In Romania sunt 3.000 de angajati, iar vanzarile au totalizat 203 milioane euro in 2015 si 119 milioane euro in prima jumatate a acestui an.

In Europa compania genereaza 54% din vanzari, are 58.000 de angajati si 140 de unitati de productie. Pe plan mondial Faurecia are 103.000 angajati si 330 de fabrici.

Faurecia a avut in 2015 afaceri de 20,7 miliarde euro, din care 11,2 miliarde euro in Europa si 5,5 miliarde euro in America de Nord. In primele sase luni ale anului vanzarile grupului au crescut cu 3%, pana la 9,53 miliarde euro, iar profitul net a fost de 245 milioane euro  (+56%).

Faurecia are trei domenii de activitate: scaune auto (vanzari de 3,1 miliarde euro in S1), tehnologii de control a emisiilor (3,8 miliarde euro) si sisteme de interior (2,6 miliarde euro).

“Nu pot decât să mă bucur pentru faptul că acest investitor a decis să-şi extindă afacerile în Budeşti şi sper ca în cel mai scurt timp să avem veşti bune şi în ceea ce priveşte gazele. Mai ales că sunt mai mulţi investitori care au nevoie de toate utilităţile pentru a face aici afaceri. Parcul Industrial Budeşti poate genera zeci de mii de locuri de muncă şi asta ar însemna o altă poziţie a judeţului Vâlcea în economia României”, spune Ionel Vlădulescu, primarul din Budeşti.

Liviu POPESCU

loading...

3 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *