Fascinanta vatră istorică a Titeştiului aşteaptă investitorii în turism

Se prea poate astfel, ca aici, la Titeşti, să fie leagănul naşterii marii dinastii a Basarabilor, locul de mormânt al primului rege valah – Tihomir Basarab. Tihomir Basarab, tatăl lui Basarab I, cunoscut şi ca Negru Vodă, domnitor al actualei Oltenii, unii istorici spun că ar fi fiul lui Seneslau, cel care reuneşte ambele cnezate al lui Litovoi şi Seneslau.

De aceea, Titeştii, sunt locul de legendă al inimii Loviştei, localitate unde s-au găsit cele mai multe morminte ale cavalerilor cruciaţi, cele mai multe inscripţii cu crucea malteză. În mica localitate a Vâlcii, istoria musteşte de sub fiecare piatră.

O întreagă istorie a lăsat în urmă Titeştiul, istorie pe care nu trebuie să o ignorăm.  De ce Titeştiul? Pentru că romanii au fost primii care au înţeles geopolitic această zonă când au construit unul din cele mai mari castre din Loviştea. Ei au identificat culoarele de trecere ale posibililor invadatori, dinspre Câineni şi dinspre Argeş. Titeştiul a fost un fel de avanpost, care străjuia Loviştea.

Titeştiul un sat care sprijină munţii, în inima Loviştei poate fi pe drept cuvânt asemuit unui mic village elvetic, unde casele frumoase, portul ardelenesc, accentul molcom contruieşte o adevărarată fortăreaţă de frumos.

“Turismul este latura pe care o dorim aici, turism combinat cu zootehnia, sper că zona va fi descoperită de investitori în turism. Nu vor regreta. Traseele montane, obiectivele istorice de aici, aerul absolut de sanatoriu, tradiţii, ne aflăm pe cel mai vechi drum istoric din Ţara Românească”, spune primarul Cătălin Daneş.

De altfel micuţa aşezare montană este una cochetă, cu drumuri asfaltate, cu apă, iluminat şi care are sperante că DN 7D va fi preluat de CJ şi asfaltat. Se aşteaptă şi autostrada care, spune primarul Daneş, va pune pe harta turistică a României, Ţara Loviştei.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *